Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
13 ianuarie 2016, 17:42 Diaspora moldovenească views 8720
Moldovenii din Padova  (Foto)
13 ianuarie 2016, 17:42 Diaspora moldovenească views 8720

Moldovenii din Padova (Foto)

Duminică, 10 ianuarie 2016 cetățenii moldoveni stabiliţi cu traiul în orașul Padova au avut parte de un frumos şi extraordinar concert dedicat sărbătorilor de iarnă „Am venit să colindăm".

Este deja o tradiţie ca cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare să se adune împreună de sărbători pentru a se bucura cu toţii de frumoasele datini, tradiţii şi obiceiuri care dau un farmec aparte sărbătorilor noastre de iarnă. Cu prilejul slăvitei sărbători a Naşterii Domnului (Crăciunul) şi a Sfîntului Vasile (Anul Nou pe vechi) biserica ortodoxă din Padova „Naşterea Maicii Domnului" împreună cu asociația „Moldavi nel Veneto" au organizat o seară de suflet pentru toți moldovenii aflaţi în orașul Padova, Italia.

Moldovenii au fost colindați de corul de copii de la biserica ortodoxă din Padova „Nasterea Maicii Domnului" (conducător artistic Cristina Blănaru și Lucia Păduraru).

Nu putea să lipsească la acest eveniment nici Moş Crăciun, care a adus daruri atât copilaşilor care au evoluat pe scenă, cât şi tuturor celor prezenţi în sală. N-a putut să lipsească și o tradițională urătură cu clopoţei, „buhai" şi „capră". Cu un buchet de melodii populare şi de estradă au evoluat artiştii: Martin Victoria, Sîngureanu Angela, Ursu Alexandru, Oglindă Eugen, Ungureanu Vasile şi Sîngureanu Nicolae.

Iubita interpretă din Moldova, Georgeta Voinovan a fost sufletul concertului, care pe parcursul evoluării pe scenă a încălzit la maxim atmosfera din sală. Moldovenii nu au putut sta pe loc și au încins o horă.

La sfîrșitul concertului parohul bisericii, părintele Vasile Șestovschi a mulțumit tuturor celor prezenți, tuturor celor care au contribuit la această frumoasă sărbătoare, în special domnilor Macari Leonard şi Nicolae Dumbravanu pentru aportul la buna organizare și desfășurare a evenimentului.

„Astazi am avut parte de o seară frumoasă, cu tradiționalele colinde si urături, care sunt elementele cele mai frumoase ale sărbătorilor de iarnă. Sperăm că ele vor putea să cultive tinerelor generații care cresc departe de Moldova tradițiile, obiceiurile și cultura noastră, înrădăcinînd cît mai adînc în sufletele lor dorul şi dragostea de ţară şi de tot ce este frumos".

La concert au participat peste 400 cetățeni ai R.Moldova stabiliți cu traiul la Padova. Toți au plecat pe la casele lor cu o „doză" de energie pozitivă pentru o bună perioadă de timp.

Sursa: stirilocale.md

Cuvinte cheie:

diaspora , concert , sarbatoare , Italia

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1766
Populația:
492 locuitori

Tătărăuca Nouă este un sat din cadrul comunei Tătărăuca Veche, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Soroca și la 189 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 492 de oameni. Satul Tătărăuca Nouă a fost menționat documentar în anul 1766.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.