Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
18 ianuarie 2017, 09:30 Diaspora moldovenească views 8949
Abolirea interdicției de intrare în Rusia pentru moldoveni
18 ianuarie 2017, 09:30 Diaspora moldovenească views 8949

Abolirea interdicției de intrare în Rusia pentru moldoveni

În cel mai apropiat timp, Chişinăul şi Moscova ar putea soluţiona problema celor circa 50 mii de cetăţeni ai Moldovei cărora le-a fost interzisă intrarea în Federaţia Rusă din cauza încălcării regulilor de şedere pe teritoriul acestei ţări.

Potrivit agenţiei INFOTAG, Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, la finalul întrevederii cu omologul său rus, Vladimir Putin, că această problemă poate fi soluţionată în cîteva săptămîni.

Şeful statului a declarat că, potrivit datelor oficiale ale Rusiei, pe teritoriul acesteia se află aproximativ 500 mii de cetăţeni moldoveni.

"Luînd în considerare persoanele care se află pe teritoriu neoficial, numărul acestora ajunge la 700 mii de oameni. Dintre cetăţenii moldoveni care se află oficial pe teritoriul Rusiei, aproximativ 250 mii de oameni au încălcări de diferit ordin de aflare pe teritoriul FR", a menţionat Dodon, calificînd această înţelegere drept unul dintre cele mai importante rezultate ale primei sale vizite întreprinse în calitate de preşedinte la Moscova.

Potrivit lui, Putin a fost de acord cu faptul că circa 50 mii de cetăţeni ai RM care se află acasă din cauza unor încălcări nu pot intra pe teritoriul Rusiei şi necesită o soluţionară urgentă a problemelor lor.

De asemenea, el a spus că în cadrul întrevederii s-a vorbit despre extinderea listei întreprinderilor moldoveneşti care vor avea dreptul să-şi exporte producţia în Rusia.

"La etapa actuală pot doar să comunic că această listă va fi extinsă considerabil. Pentru noi este important să discutăm şi problema plăţilor taxelor vamale, a căror aplicare reduce competitivitatea mărfurilor moldoveneşti", a adăugat Preşedintele.

Întrebat despre retragerea pacificatorilor ruşi din Transnistria, Igor Dodon a subliniat faptul că "pacificatorii din regiune sînt garanţia stabilităţii pe Nistru".

"Trebuie să recunoaştem că la această etapă este imposibilă retragerea pacificatorilor din zona de securitate a conflictului transnistrean. Toţi recunosc că pacificatorii îşi îndeplinesc misiunea, atît pe malul stîng al Nistrului, cît şi pe cel drept", a spus Dodon, subliniind că atît întrebarea privind retragerea pacificatorilor ruşi din Transnistria, cît şi discuţiile cu privire la transformarea misiunii militare de menţinere a păcii în misiunea civilă nu sînt din categoria celor mai importante.

Vorbind despre interdicţia impusă de autorităţile RM cu privire la intrarea pe teritoriul Moldovei a jurnaliştilor din Federaţia Rusă, Igor Dodon a comunicat că a solicitat o nouă informaţie în acest sens de la organele competente ale ţării.

"Pot spune că începînd cu anul 2011 pînă în anul 2016, interdicţia de intrare pe teritoriul RM au primit 140 cetăţeni ruşi", a menţionat Preşedintele, care consideră că în această întrebare predomină emoţiile, dar nu situaţia reală.

Sursa: infotag.md

Cuvinte cheie:

Rusia , Igor Dodon , Vladimir Putin , acces

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1506
Populația:
1098 locuitori

Cerniţa este un sat şi comună din raionul Floreşti. Cerniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Florești și la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1098 de oameni. Satul Cernița a fost menționat documentar în anul 1506.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.