|
Veste bună pentru lucrătorii migranți din Federația Rusă
Termenul de aflare a cetățenilor străini, inclusiv a moldovenilor, în Rusia a fost prelungit pînă pe data de 30 septembrie 2021. Anunțul a fost făcut de către Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă.
Un document în acest sens a fost semnat de președintele rus Vladimir Putin.
„Secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă aduce la cunoștință despre faptul că, în conformitate cu prevederile Decretului Președintelui Federației Ruse nr. 364 din 15 iunie 2021, cetățenii străini, care au intrat în Rusia pînă la data de 15 martie 2020, și a căror acte de ședere au expirat către 16 iunie 2021, dispun de posibilitatea depunerii unei cereri la instituțiile teritoriale din domeniul migrației al Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse, în scopul extinderii termenului de aflare legală pînă la data de 30 septembrie 2021, sau dispun de posibilitatea părăsirii Rusiei în perioada indicată (30.09.2021), fără a fi sancționați”, au precizat reprezentanții misiunii diplomatice.Anterior, Ambasada Republicii Moldova a anunțat că au fost extinse categoriile de cetățeni străini ce au dreptul de a intra pe teritoriul Rusiei.
Astfel, cetățenii străini, care au rude apropiate, soți, părinți, copii, frați și surori, bunei, nepoți, persoanele tutelate, deținători ai cetățeniei rusești, pot intra în Rusia, în baza actului care ar demonstra gradul de rudenie sau stabilirea tutelei. Regula este valabilă și în cazul decesului unei rude apropiate cu cetățenie rusă.Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
- Tolstoi despre viața în oraș
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 386 locuitori
Mincenii de Sus este un sat din cadrul comunei Mincenii de Jos, raionul Rezina. Satul este așezat pe un platou cu înălțimea de 273 m. Mincenii de Sus este situat la o distanță de 30 km de orașul Rezina și la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 386 de oameni. Satul Mincenii de Sus a fost înființat la mijlocul secolului al XIX-lea.
Comentarii
(0)