Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
20 martie 2013, 11:51 Diaspora moldovenească views 5662
20 martie 2013, 11:51 Diaspora moldovenească views 5662

Diaspora a sărbătorit Mărţişorul

Peste 10 mii de moldoveni au participat la evenimentele dedicate Mărţişorului şi sărbătorii de 8 Martie, organizate de către diaspora, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, peste 45 de evenimente au fost organizate de diaspora în perioada 27 februarie - 17 martie 2013. Majoritatea evenimentelor s-au datorat iniţiativei şi eforturilor voluntare ale asociaţiilor diasporale. La Baku, Ambasada Republicii Moldova în Azerbaidjan a distribuit postere stilizate conţinînd Legenda Mărţişorului în mai multe limbi şi Harta turistică „Bine aţi venit în Moldova Vinicolă”.

La Berlin, Societatea Moldovenilor din Germania şi Ambasada Republicii Moldova în Germania au organizat o expoziţie de tablouri ale pictorului caricaturist Valeriu Kurtu, originar din R. Moldova. Oaspeţii au făcut donaţii, care vor fi utilizate pentru susţinerea Casei de copii cu dizabilităţi din satul Visoca, raionul Soroca. La Dublin, Centrul de Excelenţă în Promovarea Creativităţii Româneşti în parteneriat cu asociaţia diasporală “Moldova Vision” au organizat un spectacol de folclor “Din suflet pentru mama”. Şi la Geneva au avut loc evenimente dedicate primăverii în care copiii moldovenilor au învăţat să confecţioneze mărţişoare.

Evenimente consacrate celor două sărbători au avut loc în majoritatea capitalelor lumii, însă cele mai de amploare s-au desfăşurat în Italia, unde numai la Padova la concerte au venit peste 3000 de moldoveni.

Cuvinte cheie:

moldovenii , diaspora , Martisor , sarbatoare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1746
Populația:
1504 locuitori

Stolniceni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Stolniceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat pe rîul Ciuhur, la o distanţă de 18 km de orașul Edineț și la 12 km de stația de cale ferată Brătușeni. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1504 oameni. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1746.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.