Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
24 iunie 2013, 15:47 Diaspora moldovenească views 11672
24 iunie 2013, 15:47 Diaspora moldovenească views 11672

Moldovenii care muncesc legal peste hotare vor beneficia de pensie, indemnizaţie de boală sau ajutor de şomaj


Foto: prime.md

Plătesc impozite, dar nu mai ajung să-şi primească binemeritata pensie. Este vorba despre moldovenii care lucrează peste hotare. Potrivit ministerului Muncii, doar circa 100 din cei 700 de mii de migranţi, aflaţi oficial în străinătate, beneficiază de pensii, indemnizaţii şi alte servicii sociale. Pentru că oamenii nu ştiu de faptul că-şi pot asigura o bătrîneţe mai uşoară, autorităţile au decis să lanseze o campanie de informare, relatează prime.md.

Moldovenii care muncesc legal în Bulgaria, Portugalia, Cehia, Austria sau Belgia pot beneficia de pensie, indemnizaţie de boală sau ajutor de şomaj. Mai mult. Cei care au primit o ofertă de muncă în una din ţările cu care Moldova a încheiat un acord în acest sens, pot fi scutiţi parţial şi de plata impozitelor.

Cei care vor să aibă concedii plătite, pensii sau indemnizaţii de invaliditate, aflîndu-se peste hotare, trebuie să adreseze o cerere la Casa Naţională pentru Asigurări Sociale sau instituţiile responsabile din străinătate. Deşi peste 70 la sută dintre migranţii moldoveni muncesc în Rusia şi Italia, ţara noastră nu a încheiat deocamdată acorduri cu aceste state. Autorităţile susţin că negociază cu Rusia, iar Italia mai ezită.

Republica Moldova a încheiat astfel de acorduri cu 8 ţări europene, iar alte 7 acorduri sunt în proces de negocieri. Statisticile arată că puţin peste 100 din moldovenii stabiliţi în străinătate beneficiază de servicii sociale, în baza înţelegerilor bilaterale. Ministerul Muncii a lansat cîteva spoturi video, prin care informează cetăţenii moldoveni despre facilităţile de care pot dispune, muncind legal departe de casă.

Cuvinte cheie:

pensie , impozit , moldovenii , migratie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1964
Populația:
793 locuitori

Zorile este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Zorile, Inculeţ și Ocniţa-Ţărani. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Orhei și la 55 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 793 de oameni. Satul Zorile a fost întemeiat în anul 1964.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.