02 aprilie 2014, 14:42 Realitatea moldovenească views 10643
Persoanele care utilizează telefoanele fără fir necertificate riscă amenzi
Foto: cetis.com.ua
02 aprilie 2014, 14:42 Realitatea moldovenească views 10643

Persoanele care utilizează telefoanele fără fir necertificate riscă amenzi

Utilizarea telefoanelor fără fir necertificate şi neconforme cerinţelor reglementărilor tehnice în vigoare este interzisă şi se sancţionează conform prevederilor Codului contravenţional. O avertizare în acest sens a fost emisă de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC) şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), informează MOLDPRES.

Cele două instituţii atenţionează populaţia că utilizarea acestor telefoane afectează funcţionarea normală a reţelelor publice de telefonie mobilă şi calitatea serviciilor prestate de către operatorii reţelelor respective.

Perturbaţiile în cauză apar în urma utilizării de către cetăţenii Republicii Moldova a unor radiotelefoane în standardul DECT 6.0, standard interzis spre utilizare în Europa. Standardul DECT permis în Europa prevede utilizarea benzii de frecvenţe 1880-1900 MHz, pe cînd în standardul DECT 6.0 în America de Nord sînt utilizate alte frecvenţe.

Astfel, aparatele în standardul DECT 6.0, care emit semnal radio în aceeaşi bandă de frecvenţe în care funcţionează reţelele publice de telefonie mobilă de generaţia a treia (3G) din Republica Moldova, perturbează funcţionarea normală a acestor reţele, precizează ANRCETI.

Telefoanele respective sînt aduse în Moldova de peste hotare (în special din America de Nord, unde sînt admise). În Republica Moldova, ca şi în alte ţări din Europa, banda de frecvenţe 1920-1930 MHz, conform Tabelului Naţional de Atribuire a Benzilor de Frecvenţe, este alocată serviciului radiocomunicaţii electronice mobile 3G, respectiv comercializarea şi utilizarea echipamentelor în standardul DECT 6.0 este interzisă.

MTIC şi ANRCETI notează că în ultimele două luni a crescut considerabil numărul de cauze contravenţionale pornite pe fapte care constau în producerea perturbaţiilor prejudiciabile în reţelele 3G. În urma verificării sesizărilor parvenite de la MTIC şi operatorii reţelelor de telefonie mobilă privind perturbaţiile în aceste reţele, specialiştii ANRCETI au constatat încălcările respective şi au încheiat în privinţa unor persoane fizice procese verbale privind contravenţiile prevăzute de Codul contravenţional.

În aceste cazuri sînt aplicate amenzi de la 20 la 70 de unităţi convenţionale (u.c.) aplicate persoanelor fizice (400 - 1400 lei), şi de la 40 la 200 u. c. aplicate persoanelor juridice (800 - 4000 lei). Împiedicarea funcţionării echipamentelor şi liniilor de telecomunicaţii se sancţionează cu amenzi de pînă la 500 u. c. (10 000 lei).

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

Moldova , amenda , telefon

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1670
Populația:
1170 locuitori

Clişova este un sat şi comună din raionul Orhei. Clişova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Orhei și la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1170 de oameni. Satul Clișova a fost menționat documentar în anul 1670.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.