|
Avertizare: Sirene de alertă vor răsuna în toată ţara
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE) desfăşoară astăzi, 25 iunie, controlul complex al sistemului automatizat de înştiinţare centralizată al ţării. În legătură cu această verificare, oamenii sunt îndemnaţi să-şi păstreze calmul.
Destinaţia sistemului automatizat de înştiinţare centralizată este alertarea populaţiei în caz de eventuale accidente radiative, chimice sau calamităţi naturale, iar verificările de specialitate ale sistemului sânt făcute cu scopul de a verifica funcționalitatea acestuia, se spune într-un comunicat al SPCSE.
Astfel, la ora 14:00 vor fi incluse sirenele stradale şi va fi auzit un semnal, cu durata de la unu până la trei minute, semnal care semnifică „Atenţie tuturor". La auzirea acestor sirene toţi cetăţenii sânt atenţionaţi să dea dovadă de calm, iar şefii instituţiilor şi factorii de decizie ai Administraţiilor publice locale sânt rugaţi să asigure liniştea în teritoriu şi continuarea activităţii de mai departe.
În toată ţara sun amplasate 270 sirene, dintre care 115 în municipiul Chişinău.
Sursa:
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Au fost făcut publice detaliile operațiunii de evacuare a cetățenilor moldoveni din Liban
- Proprietățile vindecătoare ale fructelor și frunzelor de dracilă
- Bunătatea este o calitate morală a omului
- A fost creată cea mai detaliată hartă în infraroșu a Căii Lactee
- Planeta a început să trăiască într-o altă dimensiune
- Această plantă face parte din rândul celor mai remarcabile ierburi tămăduitoare!
- Minunea arhitecturală a Indiei — vechiul puț Rani-ki-vav (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1643
- Populația:
- 2432 locuitori
Ineşti este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanţa de 1 km de oraşul Teleneşti şi la 91 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2432 de oameni. Satul Inești a fost menționat documentar în anul 1643.
Comentarii
(0)