05 august 2015, 11:53 Realitatea moldovenească views 5678
Banca Mondială a confirmat sprijinul pentru programul de dezvoltare şi reforme în Moldova
05 august 2015, 11:53 Realitatea moldovenească views 5678

Banca Mondială a confirmat sprijinul pentru programul de dezvoltare şi reforme în Moldova

Banca Mondială (BM) este dispusă să acorde asistenţă Republicii Moldova într-o perioadă atît de dificilă pentru asigurarea stabilităţii sistemului financiar-bancar, dezvoltarea economiei şi sporirea protecţiei sociale a populaţiei. O declarație în acest sens a făcut reprezentantul permanent al BM în Moldova, Alex Kremer, la întrevederea de marţi, la Chişinău, cu noul prim-ministru, Valeriu Streleţ.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al Guvernului, la întrevedere s-a discutat cooperarea bilaterală, implementarea proiectelor comune aflate în derulare şi perspectivele de dezvoltare a acestora, precum şi scenariul de finanţare din partea Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, pentru anii 2015-2017.

"Apreciem înalt sprijinul continuu din partea Băncii Mondiale, atît la nivel politic, cît şi prin asistenţa financiară care cuprinde sectoare importante pentru ţara noastră. Aceasta vizează asigurarea compensaţiilor financiare pentru înlăturarea consecinţelor embargoului la exportul produselor agricole, promovarea reformelor în sectorul energetic şi cel al administraţiei publice", a spus premierul.

Streleţ a exprimat interesul pentru continuarea asistenţei Băncii Mondiale, prin intermediul suportului bugetar, ca instrument de cooperare, pentru a beneficia de resursele planificate.

Alex Kremer a reconfirmat disponibilitatea de a ajuta noul guvern, amintind că recomandările privind măsurile necesare pentru implementarea cu succes a reformelor se conţin în Notele de politici, elaborate de Banca Mondială în comun cu alţi parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Sursa: infotag.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XVII
Populația:
3308 locuitori

Scumpia este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Scumpia, Hîrtop și Nicolaevca. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Fălești și la 140 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3308 oameni. Satul Scumpia a fost menționat documentar la începutul secolului al XVII-lea.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.