17 aprilie 2016, 14:00 Realitatea moldovenească views 7597
Ce le-a răspuns SIS activiștilor civici? (DOC)
17 aprilie 2016, 14:00 Realitatea moldovenească views 7597

Ce le-a răspuns SIS activiștilor civici? (DOC)

Recent un grup de activiști civici îngrijorați de faptul că în cadrul Conferinței Românilor de Pretutindeni susținută la București (24 ianuarie 2016) participanții la aceasta s-au pronunțat în mod deschis pentru lichidarea Republicii Moldova și aderarea țării noastre la statul românesc, și chiar au purces la anumite acțiuni, a adresat o scrisoare deschisă Prim-ministrului RM, Pavel Filip.

Copiile acestei scrisori au fost expediate Ministerului Justiției, MAI, Serviciului Informații și Securitate (SIS), Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Biroului pentru Relații cu Diaspora, relatează NOI.md.

Scrisoarea a fost semnată de președintele Federației de luptă națională „Voievod" Nicolae Pascaru, vicepreședintele Asociației Guvernului Tinerilor din RM Serghei Stoler, președintele Asociației obștești „Scutul moldovenesc" Oleg Martîniuc, președintele Asociației obștești Alianța Națională „YMCA – Moldova" Igor Sîrbu și președintele Fundației de Dezvoltare Ecologică ECODAVA Oleg Sclifos.

În opinia semnatarilor, aceste acțiuni prezintă pericol pentru securitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, ideile lansate de aceste organizații sînt capabile să dezbine societatea moldovenească. În această ordine de idei, ei au înaintat o listă cu 12 revendicări.

Răspunsul la acest mesaj a venit doar de la SIS. Astfel, în el se menționează:

Domnilor Nicolae PASCARU, Serghei STOLER, Oleg MARTINIUC, Igor SIRBU, Oleg SCLIFOS

Serviciul de Informaţii şi Securitate a examinat scrisoarea deschisă adresată domnului Prim-ministru al Republicii Moldova Pavel FILIP şi vă comunică următoarele:

În conformitate cu art. 7 şi 9 din Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova nr. 753 din 23.12.1999, activitatea informativă şi contrainformativă a Serviciului se axează pe dobîndirea informaţiei preventive cu caracter de risc şi ameninţare asupra bazelor regimului constituţional, integrităţii teritoriale şi securităţii Republicii Moldova. În acest sens, despre riscurile care ar putea fi generate din partea unor organizaţii autohtone şi străine, Serviciul regulat informează autorităţile competente.

Specificăm că, în cazul în care în activitatea asociaţiei obşteşti ori a mijlocului de informare în masă se depistează fapte ce denotă extremism, în conformitate cu art. art. 1, 6, 7 din Legea privind contracararea activităţii extremiste nr. 54 din 21.02.2003, autorităţile de stat competente să intervină pentru a contracara faptele depistate sunt Procurorul General, procurorii subordonaţi acestuia sau Ministerul Justiţiei.

Remarcăm şi faptul că legislaţia RM (inclusiv Legea nr. 753 din 23.12.1999), precum şi practica CEDO, prevede sancţiuni pentru fapte care dăunează independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, doar în cazul dacă aceste acţiuni sunt comise prin aplicarea violenţei sau chemare la violenţă.

În conformitate cu atribuţiile delegate, Serviciul continuă să desfăşoare măsuri contrainformative de depistare a acţiunilor îndre ate spre subminarea sau suprimarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritor' le a ţării, cu respectarea principilor statului de drept, care garantează pluralismul p litic şi libera exprimare în contextul realizării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului.

Cu respect,
Alexandru BALAN Director-adjunct

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

SIS , securitate , suveranitate , unire

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1768
Populația:
4941 locuitori

Tîrnauca este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Slobozia și la 69 km de Chișinău. Populaţia satului Tîrnauca alcătuia 4941 de oameni în anul 2004. Satul Tîrnauca a fost menționat documentar în anul 1768.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.