23 ianuarie 2017, 14:15 Realitatea moldovenească views 6149
Majoritatea angajaților din Moldova primesc salarii în plic
23 ianuarie 2017, 14:15 Realitatea moldovenească views 6149

Majoritatea angajaților din Moldova primesc salarii în plic

Peste 80% din economia Republicii Moldova este una tenebră, iar cel mai mare procent de angajări nedeclarate se atestă în agricultură, construcții, comerț, domeniul hotelier și cel de agrement.

Această situație o relevă un studiu care a fost discutat în cadrul ședinței grupului de lucru din cadrul Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Pavel Filip.

Potrivit lui Oleg Budza, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), deși anterior sindicatele au insistat ca Guvernul să aplice metode mai drastice de combatere a economiei tenebre, situația la capitolul dat este în continuare una mai mult decât alarmantă. Sindicaliștii au cerut încă în luna mai a anului trecut să fie majorate pedepsele pentru cei care admit munca în condiții informale, prin modificări la Codul Contravențional și Codul Penal. Un asemenea proiect a fost elaborat de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, însă acesta nu a fost promovat pentru o ulterioară aprobare.

"Lucrătorii angajați în economia informală au tot mai multe probleme la locul de muncă. Ei nu beneficiază de o protecție corespunzătoare, iar când ating la vârsta de pensionare primesc o pensie mizeră, deoarece angajatorul a efectuat defalcări minime în buget", a declarat Oleg Budza.

La începutul acestui an a fost creat al patrulea grup de lucru din cadrul Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Pavel Filip. Acest grup de lucru se va axa pe identificarea soluțiilor de combatere a fenomenului "salariilor în plic" și a ocupării informale. Din acesta fac parte reprezentanții asociațiilor de business, autorităților administrației publice, comunității donatorilor și experți naționali. Cauzele principale care au dus la sporirea fenomenului economiei tenebre în Republica Moldova sunt corupția, neîncrederea în sectorul public, costul și insuficiența forței de muncă, reglementările excesive, dar și avantajele acestei situații atît pentru angajat, cât și pentru angajator.

Sursa: sputnik.md

Cuvinte cheie:

salarii , economie , bani

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1580
Populația:
509 locuitori

Bogdăneşti este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte trei localităţi: Grimeşti, Bezeda și Bogdăneşti. Satul Bogdăneşti este situat la o distanţă de 35 km de oraşul Briceni, la 27 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 250 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 509 oameni. Satul Bogdăneşti din ţinutul Hotin este atestat documentar între anii 1580-1581.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.