21 aprilie 2017, 12:45 Realitatea moldovenească views 8700
Dodon a dispus un set de acțiuni cu privire la lichidarea consecințelor calamităților naturale (Video)
21 aprilie 2017, 12:45 Realitatea moldovenească views 8700

Dodon a dispus un set de acțiuni cu privire la lichidarea consecințelor calamităților naturale (Video)

În legătură cu situația creată de condițiile climaterice nefavorabile, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a dispus mobilizarea totală a Armatei Naționale pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale și a solicitat Guvernului și instituțiilor de stat să întreprindă toate acțiunile ce se impun pentru lichidarea consecințelor, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șeful statului a cerut autorităților competente să evalueze necesitățile în ce privește ajutorul financiar și umanitar care poate fi acordat în următoarele zile și în perspectivă, dar și riscurile unor eventuale inundații și alte consecințe negative care pot avea loc.

De asemenea, Igor Dodon a solicitat autorităților publice locale să asigure buna funcționare a instituțiilor, inclusiv conectarea la agentul termic, în special a celor cu caracter social, spitale, policlinici, dar și a fondului locativ după caz sau solicitări din partea populației.

Serviciul de presă al instituției prezidențiale menționează că Președinția împreună cu Guvernul examinează oportunitatea adresării Parlamentului în vederea declarării stării de situație excepțională, aceasta fiind prerogativa directă a Parlamentului Republicii Moldova în conformitate cu articolele 12-15 din Legea privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război 212/24.06.2004.

Totodată, sînt examinate toate opțiunile de adresare către partenerii externi, instituții și organizații internaționale, state, pentru ajutor financiar și umanitar în vederea lichidării consecințelor în urma situației create.

Președintele s-a adresat populației Republicii Moldova în vederea implicării cetățenilor țării în această perioadă grea în procesul de înlăturare a consecințelor. Totodată, președintele solicită tuturor să abordeze situația cu maximă precauție, să țină cont de normele de securitate și protecție, în special în ce privește copiii, vîrstnicii și persoanele aflate în dificultate de diferit tip.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

Igor Dodon , natura , ninsori

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1495
Populația:
1589 locuitori

Hirova este un sat și comună din raionul Călăraşi. Hirova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Hirova se află la distanţa de 32 km de orașul Călăraşi și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1589 de oameni. Localitatea este menționată documentar în anul 1495.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.