21 aprilie 2022, 10:30 Realitatea moldovenească views 2646
Mitropolia Moldovei a anunțat cînd va ajunge la Chișinău Focul Haric din Ierusalim
Foto: tv6.md
21 aprilie 2022, 10:30 Realitatea moldovenească views 2646

Mitropolia Moldovei a anunțat cînd va ajunge la Chișinău Focul Haric din Ierusalim

Focul Haric de la Ierusalim va fi adus la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău sîmbătă seara, 23 aprilie, în jurul orei 20.00, a comunicat Vadim Cheibaș, secretarul general al Mitropoliei Moldovei, relatează IPN.

Vadim Cheibaș nu a oferit detalii despre cine va merge după Sfînta Lumină și nici cu cum va fi adusă aceasta la Chișinău. Mai devreme, ÎPS Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a declarat că anul acesta situația este complicată, fiind instituită situație excepțională, dar și zborurile fiind restricționate. Însă sînt identificate soluții ca Focul Haric să fie adus.

Lumina Sfîntă de la Ierusalim va fi adusă și la Mitropolia Basarabiei. ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei, arhiepiscopul Chișinăului și exarhul Plaiurilor, se va deplasa după ea la Aeroportul Internațional din Iași, unde aceasta va sosi cu o aeronavă de la Ierusalim. Preacuvioșii părinți stareți, precucernicii părinți protopopi și slujitorii sfintelor altare sînt așteptați la Sediul Mitropoliei Basarabiei, strada 31 August 1989 nr. 161, sîmbătă, începînd cu ora 19.00, să-l întîmpine pe ÎPS părinte mitropolit Petru și să primească Sfînta Lumină.

Focul Haric este considerat de creștinii ortodocși a fi o minune care se întîmplă în fiecare an la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim în Sîmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Deasupra Sfîntului Mormînt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestîndu-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Mulți o consideră cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine. A fost documentată consecvent din anul 1106. Biserica Sfîntului Mormînt a fost construită în locul în care, conform Bibliei, a fost înmormîntat Iisus Hristos.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1729
Populația:
689 locuitori

Oclanda este un sat şi comună din raionul Soroca. Oclanda este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 29 km de orașul Soroca și la 185 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 689 de oameni. Satul Oclanda a fost menționat documentar în anul 1729.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.