|
Interpreta Anișoara Puică: "De mică am știut că vreau să cînt"
Interpretă Anișoara Puică, deși vorbește mereu deschis despre creație și succesele profesionale, a menționat la o emisiune TV că de la bun început cînd a făcut primii pași în scenă și-a zis că viața profesională o va arăta la toți, în schimb, cea personală va rămîne o enigmă.
De mică era pasionată de muzică și visa să urce pe scenele mari, iar la vîrsta de 12-13 ani, norocul i-a surîs.
„Începînd cu clasele a VI-VII-a am început a cînta, apoi a fost un concurs „Cîntați cu noi”, la care m-am ales cu premiul doi. Am fost aleasă la acea preselecție și am venit la Chișinău, am cîntat și de atunci am început cariera”, a menționat artista, notează Noi.md cu referire la tv8.
La acel concurs, interpreta a cîntat două melodii. Este vorba de "Trăiască soarele" și "Am venit pe acest pămînt". După ce a cîștiga marele premiu, a urmat o invitație la Moscova cu o orchestră simfonică. Acolo a cîntat melodia „Trăiască soarele” și era ghidată de compozitorul Mircea Oțel.
După succesul de la concurs, s-a întors acasă, a absolvit școala și deja urma decizia ce va face mai departe. "Deja știam că vreau să cînt. Mama m-a susținut din prima, tatăl din prima a zis că a fi cîntăreață nu e profesie, dar pînă la urmă a acceptat".
Mai multe informații despre artiștii din Republica Moldova puteți afla, accesînd site-ul moldovenii.md.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Dreptul la natură
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1589
- Populația:
- 893 locuitori
Ţepilova este un sat din cadrul comunei Ocolina, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Soroca și la 158 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 893 de oameni. Satul Țepilova a fost menționat documentar în anul 1589.
Comentarii
(0)