Mergi spre compartimentul: Muzica
03 noiembrie 2015, 14:45 Muzica views 11743
Acordeoniștii din R. Moldova, campioni în lume (Foto)
03 noiembrie 2015, 14:45 Muzica views 11743

Acordeoniștii din R. Moldova, campioni în lume (Foto)

Sunt unici, călătoresc în toată lumea și sunt campioni mondiali. Este vorba de opt acordeoniști de excepție care alcătuiesc formația „Concertino accordion-band". Deși se află permanent printre bagaje, tinerii se întorc întotdeauna acasă, unde și-au început calea cu 12 ani în urmă, când erau încă studenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Unii încă repetă, alții deja împachetează instrumentele. Așa i-am găsit pe tinerii artiști, care nu pot sta nicio clipă locului, pregătindu-se să plece la Slobozia-Dușca din raionul Criuleni, unde au fost invitați să cânte la hram.

Chiar dacă s-au întors de pe marile scene ale Europei, tinerii evoluează oriunde sunt invitați. „Vara aceasta am lucrat încontinuu. Am avut concerte în Elveția, în Franța, în Germania și în România, iar acum ne-am întors acasă, unde avem un concert tradițional de toamnă", susține fondatorul și conducătorul formației, Eugen Negruță.

Echipă formată doar din băieți

Pe parcursul celor 12 ani, componența echipei s-a mai schimbat, iar prestația a evoluat, „un lucru absolut firesc", consideră instrumentiștii, care de patru ani sunt o echipă formată doar din băieți pozitivi și plini de energie, care cântă toți la unison cu multă dedicație și emoție.

„La început au fost și fete. Sunt plusuri mari când sunt și fete în colectiv, pentru că, în primul rând, e mai frumos din punct de vedere estetic, iar în al doilea rând, are cine să pregătească o mâncărică în turneu", glumește Eugen Negruță, care crede totuși că „fetele au o misiune mai deosebită în viața aceasta decât să cânte la acordeon".

Primii în lume

De-a lungul anilor, formația a câștigat 18 premii, participând la festivaluri din numeroase țări, precum Canada, Coreea de Nord, Italia, Rusia, Austria, Cehia etc. De asemenea, aceasta a înregistrat trei CD-uri cu tangouri de Piazzolla şi muzică de popularitate.

Pentru publicul nostru sunt o formulă unică, însă publicul european e deja deprins cu acordeoniști. „În Germania sunt mai mult de 200 de formații de acordeoniști. La ei este mult mai dezvoltat acest domeniu, dar asta nu înseamnă că noi nu putem să fim primii în lume", subliniază artistul.

„Concertino accordion-band" deține titlul de campion mondial la acordeon, iar potrivit instrumentiștilor, ei sunt cei care lansează tendințele în domeniu. Deși de trei ani mai au în trupă un viorist și un pianist, majoritatea artiștilor cântă la acordeon și sunt spectaculoși în aparițiile lor.

Scene și nume mari

De asemenea, artiștii au colaborat și cu alți acordeoniști de renume, cum ar fi Richard Galliano din Italia și regretatul Frank Marocco din Statele Unite ale Americii, care au fost invitați la Sala cu Orgă și ale căror afișe pot fi văzute în studioul în care repetă instrumentiștii.

Formația a cântat pe numeroase scene ale lumii. „Au fost multe scene mari, multe au fost și mici, dar toate sunt frumoase și toate ne sunt dragi, iar noi nu le deosebim. Nu avem o scenă la care tindem acum. În cei 12 ani, noi am călătorit foarte mult și am cântat alături de mulți muzicieni de valoare mondială", spune Eugen Negruță, care crede că „scena bună este aceea, unde sala este plină".

Publicul este același peste tot

Artiștii sunt foarte solicitați și, chiar dacă activează la Sala cu Orgă, acasă cântă foarte rar, având planificate două concerte mari în fiecare an. Cu toate acestea, artiștii își iubesc publicul oriunde ar fi.

„Noi nu diferențiem publicul, întrucât nu este normal. Publicul este același peste tot. Nu pot să zic că este mai puțin educat. Artistul care spune așa nu își stimează publicul sau nu știe să și-l educe, sau nu are publicul său", susține artistul.

„Concertino accordion-band" își are publicul său, format cu muncă și respect reciproc. „Ne-am străduit să avem contact cu ei permanent, să îi simțim și ei să ne simtă pe noi. Acesta este un mare succes al nostru. Noi avem cel mai fantastic public", spune cu mândrie conducătorul formației, Eugen Negruță, fapt care îi determină să cânte la cel mai înalt nivel.

Sursa: ziarulnational.md

Cuvinte cheie:

Concertino , muzica , campion , acordeon

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
647 locuitori

Stejăreni este un sat din cadrul comunei Lozova, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Strășeni și la 49 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 647 de oameni. Satul Stejăreni a fost menționat documentar în anul 1429.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.