|
Valentina Harea-Minciună, interpretă de muzică populară desăvîrșită (Foto, Video)
Valentina Harea-Minciună este interpreta de muzică populară ce ajunge la sufletul ascultătorului prin intermediul cîntecelor sale despre mamă, satul natal, ceea ce contribuie la valorificarea folclorului.
Interpreta este admirată în cadrul multor emisiuni televizate, de asemenea melodiile îi sînt frecvent difuzate radio. Valentina este interpretă și mai nou a devenit mămică, însă nu se oprește să inspire prin talent, dăruire și frumusețe.
Iată cîteva lucruri pe care obișnuiește să le facă interpreta de muzică populară Valentina Harea-Mincină și care ar putea inspira și alți oameni:
Iubesc
Oamenii dragi mie care sînt pe acest pămînt, iubesc familia în primul rînd și cîntecul popular.
Admir
Oamenii de succes, cei care au făcut ceva frumos, măreț pe acest pămînt.
Pierd
Fiindcă ce cele mai multe ori nu am suficient curaj.
Cîștig
Doar prin muncă asiduă, cîștig doar dacă depun suficient efort.
Ascult
Multe vorbe, dar aleg ce-i mai bun, aleg ceea ce cred eu de cuviință că este potrivit pentru mine.
Mănînc
Tot ce îmi place, atît timp cît nu-mi produce disconfort.
Prețuiesc
Susținerea și ajutorul ce mi se oferă.
Recomand
PACE și DRAGOSTE!
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1679
- Populația:
- 502 locuitori
Scăieni este un sat din cadrul comunei Izvoare, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Florești și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 502 oameni. Satul Scăieni a fost menționat documentar în anul 1679.
Comentarii
(0)