18 iulie 2016, 15:30 Caleidoscop views 4652
Stare de urgență decretată în Istanbul, luni dimineață
18 iulie 2016, 15:30 Caleidoscop views 4652

Stare de urgență decretată în Istanbul, luni dimineață

Autorităţile turce au decretat din nou luni starea de urgenţă la Istanbul, unde au desfăşurat 1.800 de agenţi ai forţelor speciale de poliţie, relatează realitatea.net.

Potrivit presei, şeful Poliţiei a primit instrucţiuni să doboare orice elicopter care se ridică de la sol fără autorizaţie.

Peste 290 de persoane, inclusiv aproximativ 100 de pucişti, au fost ucise, iar alte peste 1.400 au fost rănite în timpul tentativei de lovitură de stat militară din noaptea de vineri spre sâmbătă din Turcia, scrie news.ro.

Ministerul afirmă, de asemenea, că nu există nicio îndoială că acest puci a fost comis de "organizaţia teroristă" a predicatorului musulman moderat Fethullah Gulen.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe fostul său aliat Fethullah Gulen, exilat în Statele Unite, că se află în spatele puciului eşuat şi a trecut la epurarea sistemului judiciar şi armatei după tentativa de lovitură de stat.

Predicatorul Gulen respinge aceste acuzaţii şi sugerează că susţinători ai preşedintelui sau membri ai opoziţiei s-ar putea afla în spatele puciului.

Sursa: www.dcnews.ro

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1638
Populația:
1821 locuitori

Sîrcova este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sîrcova și Piscărești. Satul Sîrcova este situat la o distanță de 20 km de orașul Rezina și la 107 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1821 de oameni. Satul Sîrcova a fost menționat documentar în anul 1638.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.