|
O nouă alee pe care se află case cu balcoane intacte a fost descoperită în Pompeii
O echipă de arheologi a descoperit în Pompeii o alee cu case grandioase, ale căror balcoane sunt încă intacte. Specialiştii au excavat o zonă neexplorată din oraşul acoperit de cenuşă vulcanică şi au descoperit o stradă cu locuinţe ce au fost astupate după erupţia vulcanului Vezuviu din 79 a.d.
În unele dintre balcoane au fost descoperite amfore. Sit-ul este considerat ''o adevărată noutate'', iar Ministerul Culturii din Italia speră să poată restaura şi deschide locuinţele pentu ca publicul să le poată vizita, informează Mail Online.
''Acest tip de descoperire este o noutate pentru regiunea Pompeii,'' a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt din cadrul sit-ului arheologic. ''Chiar şi la 200 de ani de la erupţia din 79, Pompeii încă ne oferă comori,'' a adăugat el. Arheologii au descoperit, de asemenea, şi amfore în care se ţinea vinul. ''Balcoanele vor fi restaurate şi vor fi incluse în itinerarul vizitatorilor,'' au adăugat purtătorii de cuvânt ai sit-ului. .
Recent, specialiştii au descoperit un grajd de cai cu rămăşiţele complete ale unui cal. Conform rămăşiţelor scheletului, cercetătorii consideră că acesta era un adult care avea o înălţime de circa 150 de centimetri. Este mai mic decât adulţii de astăzi, dar experţii susţin că, acum, caii au dimensiuni în general mai mari.
În momentul în care Muntele Vezuviu a erupt, în data de 24 august 79 d.Hr., în Pompeii existau circa 10.000-20.000 de locuitori. Toţi aceştia şi-au pierdut viaţa în accidentul care a făcut ca întregul oraş să fie îngropat sub un strat de cenuşă ce a măsurat, în unele locuri, chiar şi 7 metri. Ruinele aşezării au fost descoperite pentru prima dată în anul 1594, însă cercetarea lor a început de-abia în 1748, în timpul regelui francez Carol al VII-lea.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1575
- Populația:
- 4198 locuitori
Caracuşenii Vechi este un sat şi comună din raionul Briceni. Caracuşenii Vechi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Caracuşenii Vechi este aşezat pe malul drept al pîrîului Lopatnic, situat la 15 km sud-est de staţia de cale ferată Lipcani, la 40 km nord-vest de Edineţ şi la 227 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 4198 de oameni. Prima atestare a satului Caracuşenii Vechi, cu numele Carapuşceni din ţinutul Hotin, datează din mai 1575.
Comentarii
(0)