Hitler intenționa să „prăjească” oraşele inamicului din spaţiu!
O idee care astăzi pare desprinsă din filmele science fiction şi din filmele cu James Bond a fost luată în considerare de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Germanii conduşi de Hitler doreau să construiască o armă spaţială gigantică, cu o întindere mai mare de un kilometru, care ar fi urmat să folosească soarele ca sursă de alimentare.
Naziştii plănuiau să folosească o oglindă gigantică pentru a concentra razele soarelui asupra unui oraş, într-un mod similar lupelor folosite de copii pentru a aprinde focul cu ajutorul razelor soarelui.
Planul ingenios este detaliat într-un articol uitat de timp, publicat în 1945 în revista americană Life. „Experţii din armata SUA au descoperit că oamenii de ştiinţă germani au plănuit serios să construiască o «armă solară»”, se arată în publicaţia de acum mai bine de jumătate de secol.
Gigantica oglindă orbitală ar fi concentrat razele soarelui asupra unui punct de pe suprafaţa terestră. „Armata germană intenţiona să folosească această oglindă pentru a distruge un oraş inamic sau pentru a fierbe o parte a oceanului”, scriau jurnaliştii Life.
Ideea i-a aparţinut unuia dintre părinţii fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii, Hermann Oberth, în 1923. Hermann Oberth s-a născut în 1894 în Sibiu, urmînd cursurile liceale la Sighişoara.
Oberth a descris „oglinda spaţială” drept „arma extremă”. „Oglinda mea spaţială se aseamănă cu oglinzile folosite de elevi pentru a oglindi soarele pe tavanul salei de clasă. O sclipire neaşteptată pe chipul profesorului poate provoca reacţii neaşteptate”, povestea Oberth.
Costul acestei oglinzi a fost estimat în acea perioadă la trei milioane de mărci, iar timpul necesar construirii sale a fost estimat la 15 ani. Iniţial, scopul acestei oglinzi era de a oferi oamenilor de pe Terra acces la razele soarelui oriunde pe Terra, oricînd ar fi fost nevoie de ele. Ulterior, Oberth a realizat că această invenţie ar fi o armă excelentă.
În 1945, după victoria Aliaţilor în faţa naziştilor, trupele victorioase au început să studieze planurile de război capturate. Astfel a ieşit la iveală faptul că naziştii aflaseră de ideea lui Oberth şi începuseră să studieze posibilitatea ca cel de-al Treilea Reich să construiască o oglindă gigantică pentru a o amplasa pe orbită, la 36.000 de kilometri distanţă de sol.
În articolul din revista Life se arată că naziştii plănuiau să lanseze pe orbita oglinda în bucăţi pre-asamblate. De asemenea, planurile includeau o staţie spaţială care ar fi găzduit un echipaj, grădini hidroponice care ar fi generat oxigen şi generatoare solare care ar fi produs energie electrică. De asemenea, staţia spaţială ar fi fost dotată cu zone în care ar fi putut fi găzduite rachetele de realimentare.
Odată ajunsă pe orbită, racheta principală ar fi desfăşurat şase cabluri care ar fi reprezentat scheletul pe care ar fi fost construită oglinda.
Naziştii nu au fost singurii care au luat în considerare această idee. În 1999, mai mulţi oficiali ruşi au discutat despre posibilitatea folosirii unei oglinzi spaţiale pentru a reflecta lumina soarelui spre Terra în timpul iernii.
Sursa: Daily Mail
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1455
- Populația:
- 17757 locuitori
Căuşeni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Căuşeni. Situat în sud-estul Republicii Moldova la 83 km de Chișinău, oraşul este traversat de rîul Botna şi afluentul lui, Lunguţa. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 17757 de locuitori. Se presupune că prima atestare documentară a localităţii, datează din 1455.
Comentarii
(0)