18 ianuarie 2021, 14:22 Sănătate views 9332
18 ianuarie 2021, 14:22 Sănătate views 9332

Terciul - un elixir al vieţii

Terciul de mult timp se considera un aliment tradiţional slav. Cu toate acestea, în ultimii ani terciurile sînt înlocuite cu produse noi la modă: o varietate de fulgi din cereale, batoane, muesli.

Oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional al Cancerului din oraşul Rockville (SUA) îndeamnă să ne întoarcem la prepararea tradiţională a terciurilor. Ei au ajuns la concluzia că includerea regulată în alimentație a crupelor fierte, sau pur şi simplu a terciurilor, prelungeşte viaţa cu 20%.

Un astfel de optimism le-a inspirat un studiu efectuat cu implicarea a 400 de mii de voluntari. Toţi ei timp de aproape 20 de ani, în mod regulat, au completat un chestionar special conceput.

Cu trecerea timpului a devenit evident că participanţii la sondaj care au consumat regulat terciuri au decedat mai rar din cauza cancerului. Cei care au mîncat în fiecare zi cel puţin 25 de grame de crupe (bărbaţii – 29 gr şi femeile - 25 gr), riscul de a muri din orice cauză a scăzut cu mai mult de 20% în comparaţie cu cei care au mîncat zilnic mai puţin de 15 grame de crupe.

Totodată, experţii consideră că cele mai utile din terciuri sînt cerealele integrale neprelucrate: ovăz tradiţional, hrişcă, orez brun şi aşa-numitul "orez sălbatic".

Cercetătorii americani ne sfătuiesc să consumăm la micul dejun terci şi astfel o să prelungim viaţa noastră.
 

Sursa:  ecology.md

Cuvinte cheie:

sanatate , dieta

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1832
Populația:
3903 locuitori

Başcalia este un sat şi comună din raionul Basarabeasca. Başcalia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la distanța de 23 km de orașul Basarabeasca și la 118 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3903 oameni. Satul Bașcalia a fost întemeiat în anul 1832.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.