07 septembrie 2016, 12:00 Sănătate views 4339
Poți să-ți schimbi medicul de familie pînă la 31 octombrie
07 septembrie 2016, 12:00 Sănătate views 4339

Poți să-ți schimbi medicul de familie pînă la 31 octombrie

Persoanele asigurate și cele neasigurate medical, care vor să-și schimbe medicul de familie și instituția medico-sanitară, o pot face pînă la data de 31 octombrie 2016. Pentru aceasta e necesar să depună şi să înregistreze cererea în instituţia aleasă, cu indicarea datelor de contact, inclusiv numerele de telefon mobil şi fix și adresa de e-mail.

Înregistrarea poate fi efectuată la o singură instituţie medico-sanitară primară şi este recomandată selectarea celei mai apropiate instituţii de locul de trai al solicitantului. Cei care optează pentru serviciile medicului de familie din instituţia ce deserveşte alt teritoriu, vor asigura deplasarea echipei medicului de familie.

Schimbarea instituţiei medicale primare şi a medicului de familie poate fi efectuată o dată pe an, în perioada 1 septembrie – 31 octombrie. Dacă numele medicului de familie nu va fi menţionat în cerere, acesta va fi desemnat de către instituţie.

Asistenţa medicală primară va fi acordată conform noii cereri începând cu 1 ianuarie 2017, iar pînă la finele anului solicitantul va beneficia de asistenţă în cadrul instituţiei în care a fost anterior înregistrat.

Medicul de familie poate fi schimbat în altă perioadă a anului doar în cazul în care persoana îşi schimbă locul de trai.

Cetăţenii pot verifica pe site-ul cnam.md la ce medic de familie sunt înregistraţi, accesînd rubrica „Verificarea înregistrării la medicul de familie", cu introducerea codului numeric personal. Această informaţie poate fi solicitată şi la numărul de telefon 0 800 99999.

Modalitatea de alegere a medicului de familie este prevăzută în Regulamentul cu privire la înregistrarea populaţiei în instituţia medico-sanitară ce prestează asistenţă medicală primară în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Sursa: www.realitatea.md

Cuvinte cheie:

medic , Policlinica

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1679
Populația:
502 locuitori

Scăieni este un sat din cadrul comunei Izvoare, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Florești și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 502 oameni. Satul Scăieni a fost menționat documentar în anul 1679.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.