Mergi spre compartimentul: Teatrul
19 noiembrie 2015, 11:02 Teatrul views 8438
Echipa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, în vizită în Polonia
19 noiembrie 2015, 11:02 Teatrul views 8438

Echipa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, în vizită în Polonia

După Săptămâna Teatrului Polonez, desfăşurată la Chişinău la începutul acestei luni, echipa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu" din capitală întreprinde o vizită de răspuns în Polonia. În perioada 18-21 noiembrie, mesagerii artei teatrale din Republica Moldova vor prezenta trei spectacole în oraşul Bialystok.

„Suntem aşteptaţi, site-ul oficial al Teatrului „Aleksander Wegierka" se deschide cu informaţia despre spectacolele pe care le vom prezenta. Aşteptăm spectatorii polonezi, ne-au spus că biletele se vând. Pentru noi este un examen", a menționat Petru Hadârcă, directorul Teatrului.

„Artiştii noştri vor prezenta în Polonia noua realizare scenică „Filumena Marturano sau divorţ în stil italian", de Eduardo de Filipo, precum şi două spectacole din dramaturgia poloneză: „Casa de pe graniţă" şi „În largul mării", montate cu sprijinul financiar al Ambasadei Poloniei în Moldova. Mai mult, la realizarea „Casei de pe graniţă" a lucrat o echipă de profesionişti din Polonia, în frunte cu regizoarea Agniezka Korytkowska. Prezentarea acestor spectacole în Polonia este o mare responsabilitate, afirmă Petru Hadârcă.

„E un eveniment pentru colectivul teatrului, demult nu am mai plecat la aşa distanţă mare. Sperăm să fie de bun augur acest proiect şi să nu ne oprim la el. Ţinem legătura cu teatrul din Polonia, pentru că sunt multe momente tehnice, decorul a trecut hotarul şi e în vama poloneză şi cei din teatru au mers să-i întâmpine. Prin artă ne putem face cunoscuţi, teatrul e o carte de vizită a ţării", a spus Petru Hadârcă.

Actorii din Moldova vor juca spectacolele în limba română, cu subtitrare în poloneză. Turneul se va desfăşura în perioada 18-21 noiembrie. În drum spre Chişinău, o parte din echipa Teatrului „Mihai Eminescu" va merge în oraşul Minsk, Belarus, pentru a participa la Forumul internaţional al tineretului de creaţie, cu spectacolul-document „Copiii foametei".

Reamintim că informații exhaustive despre Personalități ale teatrului, Istoria teatrului, Teatre, Dramaturgia teatrală, Actori de teatru și Evenimente teatrale pot fi găsite la compartimentul «Cultura» al proiectului moldovenii.md

 

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

teatru , Polonia , Mihai Eminescu , cultura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1432
Populația:
1661 locuitori

Medveja este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Medveja şi Slobozia-Medveja. Satul Medveja se află la o distanță de 25 km de oraşul Briceni, la 3 km de staţia de cale ferată Medveja,  270 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului Medveja constituia 1661 de oameni. Prima atestare documentară a satului Medveja datează din 1 august 1432.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.