Mergi spre compartimentul: Arhitectura
29 aprilie 2023, 09:30 Arhitectura views 55456
29 aprilie 2023, 09:30 Arhitectura views 55456

95 de ani în urmă a fost dezvelit la Chişinău monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt

Astăzi se împlinesc 95 de ani de la dezvelirea  monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfînt  la Chișinău în anul 1928. Autorul monumentului este sculptorul Alexandru Plămădeală, considerat cel mai important sculptor moldovean din prima jumătate a secolului XX.

Plămădeală l-a avut în calitate de coautor la execuţie pe Alexandru Bernardazzi, fiul celebrului arhitect. Alexandru Plămădeală este şi autorul  bustului poetului Alexei Mateevici din Cimitirul Central din Chișinău, a  bustului lui Alexandru Donici şi B.P.Haşdeu.

Alexandru Plămădeală s-a născut la 9 octombrie 1888 la Chișinău.  A absolvit Şcoala de pictură, sculptură şi arhitectură de la Moscova, sub îndrumarea profesorilor S. Volnuhin şi K. Korovin (1912-1916). Participant, alături de A. Golubkina şi V. Vataghin, la expoziţia Societăţii amatorilor de arte de la Moscova, 1916. La Chișinău soseşte în 1918.

După reorganizarea Şcolii de desen în Şcoala de Arte Plastice este numit în funcţie de director (1919) pe care o deţine pînă în 1940. În 1921 este iniţiatorul fondării din „Societăţii de Arte Frumoase”, fiind exponentul tuturor saloanelor, atît la Chișinău, cît şi la Bucureşti.

Profesează sculptura monumentală, de şevalet, miniatura şi pictura. Fiind una dintre personalităţile de vază ale Moldovei iniţiază şi fondează în 1939 Pinacoteca Municipală de la Chișinău, alcătuită din operele-donaţii ale pictorilor basarabeni. A fost menţionat cu ordinele „Steaua României” şi „Coroana României”. În patrimoniul cultural naţional al Republicii Moldova s-au păstrat 12 lucrări de sculptură aparținînd lui Alexandru Plămădeală.

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1618
Populația:
831 locuitori

Bobuleşti este un sat din cadrul comunei Gura Camencii, raionul Floreşti. Este situat pe malul stîng al rîului Răut, la 5 km de orașul Floreşti şi la 125 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 831 de oameni. Satul Bobulești este atestat documentar în anul 1618.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.