Mergi spre compartimentul: Artele plastice
16 decembrie 2015, 14:14 Artele plastice views 8430
O expoziţie a tinerilor pictori moldoveni a fost vernisată la Ambasada Ungariei
16 decembrie 2015, 14:14 Artele plastice views 8430

O expoziţie a tinerilor pictori moldoveni a fost vernisată la Ambasada Ungariei

La Galeria de Artă a Ambasadei Ungariei la Chişinău a avut loc astăzi vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică a premianţilor Concursului „Tinerele talente ale Moldovei" Mireana Hmelniţcaia, Dmitri Şibaev şi Dorina Grigor.

Cu un mesaj de salut către cei prezenţi s-a adresat Ambasadorul Ungariei în R. Moldova, Mátyás Szilágyi.

Oficialul a menţionat că, pe parcursul anului curent, Ambasada Ungariei s-a bucurat de găzduirea expoziţiilor de pictură ale maeştrilor Victor Hristov, Valentina Bobcova, Natalia Podlesnaia, Gheorghe Jalbă, Lidia Mudrac, a expoziţiei de fotografie artistică a Innei Tihonov, precum şi a celei de icoane a pictorului Constantin Musteaţă. De asemenea, aici a fost vernisată o expoziţie a tinerei pictoriţe Maria-Eola Cecoltan.

„Astăzi inaugurăm expoziţia de grup a premianţilor concursului de pictură şi grafică „Tinerele talente ale Moldovei", organizat de Ambasada Ungariei în parteneriat cu Salonul de artă „Artsuvenir" în perioada 30 martie-24 aprilie. Această competiție artistică a avut drept scop de a promova tinerii talentaţi, a le oferi spaţiu expoziţional şi posibilitatea de a fi văzuţi de public", a afirmat Mátyás Szilágyi.

Potrivit diplomatului, concursul a fost jurizat de pictori renumiţi în frunte cu Dimitrie Peicev. Premiul întîi a fost oferit unanim Mireanei Hmelniţcaia, premiul II lui Dmitri Şibaev şi premiul III – Dorinei Grigor. Primii doi au absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, iar Dorina Grigor îşi continuă studiile la aceeaşi instituţie.

Expoziţia cuprinde peste 30 de lucrări. Ea va fi deschisă pînă la sfîrşitul lunii ianuarie 2016.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

arta , Ungaria , ambasada , pictura , expoziție

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1604
Populația:
1441 locuitori

Coropceni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Coropceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 17 km de oraşul Teleneşti şi la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1441 de oameni. Satul Coropceni a fost menționat documentar în anul 1604.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.