Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
25 iulie 2014, 11:00 views 16792
La Chișinău este construit primul gard
Foto: prime.md
25 iulie 2014, 11:00 views 16792

La Chișinău este construit primul gard "fonoprotector"

Pe panoul "fono-absorbant" de pe şoseaua Hînceşti din Chisinău sînt instalate acum plăci de sticlă de 3 metri înălţime. Lucrările pe acest sector se vor încheia în luna august, iar autorităţile spun că asemenea construcţii ar putea apărea şi pe alte trasee nationale.

Muncitorii lucrează de zor pentru a încheia lucrările la timp. Gardul "fonoprotector", înalt de 4 metri, trebuie să fie gata pînă în august. Sticla are garanţie pentru 30 de ani, iar specialiştii spun că aceasta nu poate fi deteriorată . Un asemenea panou este construit în premieră în Moldova, iar pentru acesta din bugetul de stat au fost alocate 2,6 milioane de lei. Construcţia a început după ce mai mulţi locuitori s-au plîns de zgomotul deranjant din zonă. Construcţia le-a părut ciudată unor şoferi, alţii însă au lăudat iniţiativa.

Potrivit autorităţilor, garduri care protejează de zgomot ar putea apărea şi pe drumurile din alte localităţi, de exemplu în satele Peresecina sau Pelivan.

Sursa: www.prime.md

Cuvinte cheie:

construcție , Chisinau , strada

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1812
Populația:
506 locuitori

Moara Domnească este un sat din cadrul comunei Viişoara, raionul Glodeni. Localitatea Moara Domnească se afla la distanța de 17 km de orașul Glodeni și la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 506 oameni. Satul Moara Domnească este atestat în 1812.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.