Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
26 septembrie 2015, 15:30 views 10424
Cesiul-137 găsit în centrul Chișinăului este o bombă cu ceas
26 septembrie 2015, 15:30 views 10424

Cesiul-137 găsit în centrul Chișinăului este o bombă cu ceas

Experții consideră că populația trebuie evacuată din zona unde a fost găsit cesiul-137.

Dacă elementul chimic cesiu-137 se află în afara containerului ermetic închis, atunci acesta constituie un pericol mortal pentru om, a declarat pentru Sputnik expertul Institutului de Electronică și Nanotehnologii al Academiei de Științe a Moldovei, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul.

Pe parcursul zilei de luni a apărut un anunț referitor la descoperirea acestui elementului chimic. Ajungînd la fața locului, salvatorii au făcut măsurări ale nivelului de radioactivitate, depistînd pe unul dintre sectoare gamma radiații de pînă la 1 microsievert pe oră. În general, a fost înregistrat un nivel sporit al radiației, care a depășit norma admisă de cîteva zeci sau chiar sute de ori. Timpul de înjumătățire al cesiului-137 este de aproximativ 30 ani.

"Cesiul este folosit în medicină, dar în aceste scopuri el este stocat în containere sigilate ermetic. În cazul în care substanța este manipulată cu grijă, nu provoacă nici un rău. În cazul în care Cesiul se află în afara a containerului, el constituie, bineînțeles, un pericol de moarte și atunci populația trebuie să fie mutată din locul, unde a fost depistată substanța. Apoi trebuie efectuate procedurile de decontaminare și să fie îngrădit accesul în zona dată, așa cum a fost făcut acest lucru după dezastrul de la Centrala Atomoelectrică de la Cernobîl", a spus expertul.

Potrivit expertului, radiațiile Cesiului sînt foarte puternice, de aceea el este folosit în radioterapie, la Institutul Oncologic ca sursă de raze X pentru radiografii Roentgen. Cesiul este utilizat demult în medicină, dar este păstrat doar în containere sigilate ermetic.

În locul unde a fost descoperită substanța radioactivă, a patra zi continuă lucrările de curățare a zonei respective.

"Joi, lucrările au fost reluate la 8 dimineața. Continuă evacuarea solului contaminat pînă la 0,5 metri. Nivelul de radioactivitate a scăzut în mod semnificativ", i-a declarat corespondentului Sputnik purtătorul de cuvînt al Serviciului Protecției Civile și Situaților Excepționale al MAI RM Diana Țurcan.

Anterior, directorul adjunct al Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, Ionel Bălan, i-a declarat corespondentului Sputnik, că elementul chimic radioactiv Cesiu-137 a fost descoperit în centrul Chișinăului din întîmplare, de un angajat al Agenției care trecea prin zona contaminată cu dozimetrul, care a reacționat la radiațiile emanate.

Potrivit spuselor expertului, este dificil de spus de unde provine materialul găsit și cine este fostul proprietar. În cazul în care experții ar fi găsit containerul în care s-a aflat materialul în cauză, atunci după numărul de serie și anul de fabricație s-ar fi putut clarifica originea acestuia.

Cesiul-137 rămîne în primele straturi ale solului, cu condiția ca pămîntul să nu fi fost amestecat.

În Moldova Cesiul-137 nu este fabricat, acesta este produs în reactoare nucleare, care permit utilizarea combustibilului uzat, spre exemplu cel de uraniu. Din acesta sînt extrase: cesiul-137, plutoniul, stronțiul-90 și alți radionuclizi, care apoi sînt utilizați în diverse ramuri ale industriei și științei.

Legislația Republicii Moldova prevede că orice persoană care nu lucrează în acest domeniu, nu ar trebui să fie expus unei doze mai mari de 1 milisievert (1000 miliSievert = 1 microsievert).

Sursa: ru.sputnik.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , substanțe radioactive

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1806
Populația:
5000 locuitori

Carmanova este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Fedoseevca, Carmanova, Cotovca și Mocearovca. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Grigoriopol și la 67 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2010 populaţia satului constituia circa 5000 de oameni. Satul Carmanova a fost menționat documentar în anul 1806 cu denumirea Neidorf.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.