Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
28 septembrie 2015, 10:05 views 8705
Protestul partidelor de stânga – cerinţe în trei etape
28 septembrie 2015, 10:05 views 8705

Protestul partidelor de stânga – cerinţe în trei etape

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova Partidul Politic „Partidul Nostru" au organizat duminică, 27 septembrie, câteva marşuri de protest şi un miting comun în faţa Parlamentului Republicii Moldova, unde, acum câteva zile, cele două formaţiuni au instalat câteva sute de corturi. Cerinţele înaintate guvernării sunt grupate în trei etape şi prevăd, inclusiv, demisia preşedintelui Nicolae Timofti în calitate de unică posibilitate legală de a organiza alegeri parlamentare anticipate. Protestatarii au mai cerut demisia unui şir întreg de înalţi demnitari, precum şi acordarea votului de neîncredere Guvernului, condus de Valeriu Streleţ, transmite IPN.

Rezoluţia acţiunii de protest din 27 septembrie prevede 3 etape „ale slavării naţionale pentru următoarele 3 luni". Astfel, protestatarii cer demisia procurorului general, a directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, a directorului Centrului Naţional Anticorupţie, a preşedintelui Curţii de Conturi, a preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Integritate, a preşedintelui Comisiei Electorale Centrale şi a directorului postului public de televiziune Moldova 1. Conform rezoluţiei, numirea în funcţiile date urmează să se facă în baza unor concursuri deschise, desfăşurate de o comisie specială cu participarea reprezentanţilor opoziţiei politice şi ai societăţii civile. Se mai cere ridicarea imunităţii parlamentare şi tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicaţi în delapidările din sistemul bancar, eliberarea tuturor deţinuţilor politici reţinuţi anterior în cadrul unei manifestaţii paşnice din 6 septembrie. Printre revendicări este demisia urgentă a preşedintelui Nicolae Timofti, exprimarea votului de neîncredere Guvernului Valeriu Streleţ, modificarea Consituţiei pentru a reveni la alegerea directă a preşedintelui ţării şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate nu mai târziu de primăvara anului 2016.

În cadrul protestului, liderul PPPN, Renato Usatîi a spus că prin numărul protestatarilor se demonstrează forţa poporului. „Suntem zeci de mii. Aceştia de la guvernare fac ce vor, în ţară nu există justiţie, părinţii plecaţi peste hotare la munci nu-şi văd copii. Am venit să-i spunem regimului de la guvernare că aşa nu se mai poate. Nu trebuie să depindem de nişte turişti politici. Astăzi avem sute de corturi aici, peste câteva zile vom avea mii de corturi", a avertizat liderul PPPN.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a spus că în centrul capitalei sunt cetăţenii care se mândresc că sunt cetăţenii acestei ţări. „Astăzi e o zi istorică, e începutul sfârşitului regimului oligarhilor din Moldova. Jos oligarhii! Suntem o forţă, am venit să demonstrăm că suntem uniţi împotriva acestei guvernări. În ultimii 6 ani ei şi-au bătut joc de populaţie. Trebuie să obţinem alegeri parlamentare anticipate, trebuie să avem alegeri libere şi corecte, Timofti să plece, poporul să aleagă preşedintele direct", a declarat preşedintele PSRM.

Renato Usatîi a spus că vrea să fie preşedintele ţării, iar Igor Dodon să fie premier. Igor Dodon, a spus că poporul va alege cine şi ce funcţie urmează să aibă.

Potrivit organizatorilor, acţiunea de protest care a întrunit peste 50 de mii de oameni va dura până vor fi îndeplinite toate revendicările înaintate. În timpul acţiunii de protest, au fost instalate alte corturi şi în faţa Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, unde îşi desfăşoară lucrările şedinţele comisiilor parlamentare.

După protestul din centrul capitalei, Renato Usatîi şi Igor Dodon, cu câteva sute de susţinători, au mers la Condriţa, unde îşi are reşedinţa preşedintele Nicolae Timofti, ca să ceară demisia acestuia. Ulterior, cei doi politicieni au declarat că nimeni nu a ieşit la ei şi că dacă şeful statului nu îţi dă demisia, se va trece la acţiuni radicale cu apariţia câtorva mii de protestatari la uşa preşedintelui.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , protest

Comentarii

 (1)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1773
Populația:
1150 locuitori

Rediul Mare este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Rediul Mare este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Dondușeni și la 228 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1150 de oameni. Satul Rediul Mare a fost menționat documentar în anul 1773.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.