Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
07 noiembrie 2015, 11:05 views 6055
În Chişinău vor fi implementate 20 de proiecte de performanţă energetică
07 noiembrie 2015, 11:05 views 6055

În Chişinău vor fi implementate 20 de proiecte de performanţă energetică

Reprezentanţii autorităţilor centrale şi ai Primăriei municipiului Chişinău au discutat despre modalităţile de implementare a contractelor de performanţă energetică (CPE) în Republica Moldova, în cadrul unui seminar organizat de Proiectul „ESCO Moldova, transformarea pieţei energetice prin introducerea companiilor de servicii energetice".

Cursul, ce a avut loc în perioada 3-4 noiembrie, a fost moderat de experți ai unei companiei cehe cu o experiență de 20 de ani pe piața serviciilor energetice. Printre subiectele abordate se numără dezvoltarea urbană „verde" și importanța planificării energetice a spațiilor urbane, cerințele minime de performanță energetică a clădirilor, managementul energetic și rolul de exemplu al sectorului public în promovarea eficienței energetice.

Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Mihail Stratan, a declarat că ESCO este o modalitate de perspectivă pentru sporirea eficienței energetice în Republica Moldova, care permite implicarea atât a mijloacelor financiare publice, cât și fonduri ale sectorului privat.

Participanții la seminar s-au interesat de modalitățile de emitere și de verificare a certificatelor de performanță energetică pentru clădiri, cerințele minime și criterii de calificare și selecție a companiilor în cadrul procedurilor de achiziții publice etc.

Proiectul ESCO Moldova își propune să reducă volumul emisiilor de CO2 directe cu cel puțin 68.000 tone datorită proiectelor CPE sprijinite și a emisiilor indirecte de CO2 cu cel puțin 240.000 tone în perioada de impact al proiectului. Totodată, va fi sprijinită Primăria Chişinău la îmbunătățirea utilizării energiei în clădirile din capitală prin realizarea a 20 de proiecte. Acestea vor contribui la crearea condițiilor mai bune în clădirile sectorului rezidențial și public din municipiul Chișinău.

Proiectul „ESCO Moldova, transformarea pieței energetice prin introducerea companiilor de servicii energetice" va fi implementat pe durata a patru ani şi are un buget total de 1 450 000 de dolari SUA. Acesta este finanțat de Fondul Global de Mediu (GEF) și co-finanțat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , energetica , proiect

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1495
Populația:
2483 locuitori

Hîrtopul Mare este un sat şi comună din raionul Criuleni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Hîrtopul Mic și Hîrtopul Mare. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Criuleni și la 31 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2483 de oameni. Satul Hîrtopul Mare a fost menționat documentar în anul 1495.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.