|
O zonă verde din Chișinău mai are șanse la viață (Video)
Dreptul de posesie și folosință asupra scuarului cu suprafața de 0,0636 ha de pe Calea Ieșilor , 67, în curînd va reveni Primăriei municipiului Chișinău, care este proprietarul acestui teren.
Asta pentru că terenul nu a fost exploatat și folosit de arendașul SRL „Virtute-Grup" în modul stabilit de Consiliul municipal Chișinău (CMC).
Amintim că CMC a fost obligat, printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2014, să transmită acest teren pe un termen de 3 ani către SRL „Virtute-Grup". Conform contractului de arendă, în zonă urma să fie construit un obiectiv comercial, iar arendașul era obligat să efectueze lucrările în termen de un an, ceea ce nu a făcut.
Prin urmare, ținînd cont de faptul că arendașul nu a respectat prevederile deciziei de dare în arendă a acestui teren și deoarece contractul de arendă expiră, președintele fracțiunii municipale a PCRM și a celor fără de partid, Vasilii Chirtoca, în scopul protejării spațiilor verzi, l-a sesizat pe viceprimarul capitalei Nistor Grozavu. În sesizare consilierul solicita ca Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare să preavizeze arendașul – SRL Virtute Grup" – despre faptul că CMC nu dorește să prelungească relațiile contractuale sau, după caz, să solicite rezilierea anticipată a relațiilor contractuale.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 719 locuitori
Comentarii
(0)