Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
19 septembrie 2017, 12:30 views 3671
Autobuzele care circulă în capitală au termenul de exploatare depăşit
19 septembrie 2017, 12:30 views 3671

Autobuzele care circulă în capitală au termenul de exploatare depăşit

Toate autobuzele care circulă pe rutele din capitală au termen de exploatare depășit, iar Parcul urban de autobuze are nevoie de autovehicule noi. Anunţul a fost făcut astăzi la finele şedinţei săptămânale a primăriei municipiului Chişinău de Iacob Capcelea, directorul Întreprinderii Municipale „Parcul urban de autobuze", comunică MOLDPRES.

În același timp, Capcelea a menționat că autobuzele existente nu prezintă pericol pentru călători şi trec sistematic testările tehnice. Responsabilul din cadrul primăriei a specificat că autovehiculele vor circula pe străzile capitalei până nu vor fi înlocuite cu altele noi, în acest sens primăria urmând să aloce o sumă importantă de bani.

„A fost stabilită suma pentru procurarea autobuzelor, limita căreia este 20 milioane lei şi urmează să examinăm mai multe oferte. Deja avem un autobuz produs de o companie din România în proces de testare", a spus Capcelea.

Autobuzul aflat în regim de testare pe străzile din Chişinău, este de model City Bus Diamond, un produs al companiei Euro Bus Diamond. Potrivit informaţiilor de pe site-ul producătorului, autovehiculul este proiectat şi dezvoltat în cooperare cu Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Directorul Întreprinderii Municipale „Parcul urban de autobuze" a menţionat că în afară de oferta companiei din România, municipalitatea examinează propuneri parvenite de la agenţi economici din China şi Belarus. "Din banii alocaţi ar putea fi achiziţionate cel mult nouă autobuze", a conchis Capcelea.

Conform datelor primăriei Chişinău, în prezent pe rutele din capitală circulă 135 de autobuze.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

autobuz , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1963
Populația:
3093 locuitori

Biruinţa este un oraş în raionul Sîngerei, Republica Moldova. Amplasat în partea de nord a republicii, pe malul drept al rîului Răut, oraşul Biruinţa este situat la o distanţă de 27 km de orașul Sîngerei și la 134 km de Chișinău. Orăşelul Biruinţa a fost înfiinţat în anul 1963, pe lîngă fabrica de zahăr din Alexăndreni.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.