Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
05 aprilie 2019, 16:53 views 20721
Pictura murală de la UTM a dispărut (Foto)
05 aprilie 2019, 16:53 views 20721

Pictura murală de la UTM a dispărut (Foto)

Ieri se zvonea, astăzi s-a înfăptuit! Pictura murală de pe faţada unui bloc al Universităţii Tehnice din sectorul Rîşcani al capitalei a dispărut, după ce clădirea a fost izolată termic.

Cîteva fotografii făcute de echipa portalului de ştiri Noi.md surprind pictura murală „zidită" sub pereţii din plută.

Contactat pentru o reacţie, directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă, spune că astfel de picturi nu au statut protejat, nefiind incluse în vreun registru al monumentelor. Aşa că, „dispariţia" lor nu contravine legii şi nu poate fi judecată.

„Aceste picturi nu se regăsesc în niciun registru – nici în cel naţional, nici în cel local. În cazul în care aceste picturi prezintă un interes, o valoare, Institutul Patrimoniului Cultural, prin experţii de acolo, nu aveau decît să includă, să atribuie un statut de protecţie pentru aceste picturi realizate la începutul anilor 80", a spus Ion Ştefăniţă.

Directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor mai spune că, din ziua în care a auzit vestea precum că pictura murală de la UTM ar urma să fie „ştearsă", s-a implicat activ, cerînd şi sfatul experţilor în domeniu.

„În acea zi cînd am efectuat vizita la faţa locului, pentru că nu sînt indiferent faţă de tot ce înseamnă opere, m-am documentat, am consultat experţii de la Institutul Patrimoniului Cultural, unde mi s-a comunicat că nu orice pictură făcută de un oarecare student poate fi considerată operă de artă. Nu a fost de competenţa Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor să stopeze aceste lucrări", a adăugat Ştefăniţă.

Amintim că ideea ca blocul UTM din sectorul Răşcani să fie izolat termic a apărut încă la sfîrşitul lunii octombrie, anul trecut. Contactat atunci, rectorul UTM nu a fost de găsit pentru a explica dacă într-adevăr pictura de pe faţada blocului urma să fie „ştearsă".

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

pictură murală , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1792
Populația:
150007 locuitori
Logo

Tiraspol este un municipiu din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea este situată pe malul stîng al Nistrului la o distanță de 73 km de Chișinău. Conform datelor din 2010 orașul avea o populație de 150007 locuitori. Orașul Tiraspol a fost întemeiat în anul 1792.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.