Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
04 octombrie 2019, 14:00 views 3027
Ștefăniță: Activitatea Consiliului Monumentelor Istorice a devenit birocratică
04 octombrie 2019, 14:00 views 3027

Ștefăniță: Activitatea Consiliului Monumentelor Istorice a devenit birocratică

Directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, spune că în ultima perioadă activitatea Consiliului Național al Monumentelor Istorice (CNMI) a devenit una foarte birocratică.

În cadrul unei conferințe de presă la ipn, el a comunicat că în ultimele trei luni a primit mai multe petiții de la cetățeni, proprietari și administratori de bunuri culturale cu statul protejat, care se plîng pe faptul că CNMI tergiversează examinarea și avizarea multor schițe de proiecte și proiecte de execuție.

Valentina David, locuitoare a capitalei, a spus în cadrul conferinței că este proprietara unui apartament în clădirea din strada Alexandru cel Bun, 44, care este monument de arhitectură de însemnătate locală, cu un exemplu rar de curte mănăstirească. Femeia spune că și-a propus să restaureze partea din monument care îi aparține. Schița de proiect a fost avizată pozitiv de vechea componență a CNMI, arhitectul proiectant a lucrat la restaurare întocmai conform schiței, însă Consiliul a respins trecerea la proiectul de execuție, fără a explica motivele.

Potrivit lui Ion Ștefăniță, conform regulamentului, Consiliul Național al Monumentelor Istorice se întrunește o dată la două săptămîni. Însă de cînd este în noua componență a avut doar trei ședințe, cîte una în fiecare lună. În cadrul acestor ședințe au fost respinse nemotivat un șir de schițe de proiecte și proiecte de execuție, ajunse la etapa a doua de examinare și avizare. Ion Ștefăniță mai spune că cetățenii vor să respecte legea, coordonează toate etapele, dar Consiliul Național al Monumentelor Istorice le sabotează intențiile.

Ion Ștefăniță atenționează că petițiile depuse se vor finaliza cu procese în instanțe de judecată. „Noi, dacă o să ne batem joc de cetățenii noștri, aceștia fie vor scuipa în adresa acestor instituții de profil, fie vor trece la ilegalități și vor face reconstrucții, reabilitări, restaurări înafara legii", a declarat Ion Ștefăniță.

Directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor atenționează asupra faptului că astăzi multe articole din legea cu privire la ocrotirea monumentelor sînt doar scrise pe hîrtie, nu sînt respectate. Astfel, peste o mie de obiective cultural-istorice cu statul protejat rămîn înafara finanțării, sînt prin acțiunilor instituțiilor responsabile, în proces de ruinare.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

monument , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1808
Populația:
2567 locuitori

Etulia este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Etulia Nouă, Etulia și loc.st.c.f. Etulia. Localitatea se află la distanța de 113 km de municipiul Comrat și la 218 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2567 de oameni. Satul Etulia a fost menționat documentar în anul 1808.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.