|
Guguță e deja la el acasă
Guguță, cel mai îndrăgit personaj al copiilor, a ajuns la una dintre casele lui. Este vorba de Grădinița "Guguță" din orașul Călărași.
În una din zilele acestei veri, el a poposit și s-a instalat în curtea instituției respective. Cu nelipsita-i căciulă și zîmbetul pe buze, îi bucură, zi de zi, pe copilașii ce vin aici.
Absolut întîmplător, statuia lui Guguță a fost instalată în curtea grădiniței chiar în preajma zilei de naștere a lui Spiridon Vangheli, "tatăl lui Guguță". La 14 iunie, scriitorul a împlinit 84 de ani. Statuia a fost instalată pe 10 iunie.
"Nu a fost nimic pus la cale. Pur și simplu, ne-am trezit, în ziua respectivă, cu Guguță în curtea grădiniței. A fost o mare surpriză pentru noi", a declarat Valentina Baxanean, directoarea grădiniței.
Cadoul a fost oferit de către o familie, copilul căreia frecventează grădinița respectivă. Nu au dorit să li se facă publicitate. Totuși, directoarea a considerat că e bine ca lumea să-i cunoască. "Nu putem ține în secret numele oamenilor, care fac asemenea lucruri frumoase", a făcut dînsa o remarcă, după care a accentuat: "Este vorba de familia Stratulat, locuitori ai orașului Călărași, care, de fapt, au hotărît să rămînă în umbra faptelor mărețe".
"Sînt oameni cu suflet mare, iar acum, datorită lor, Guguță a venit la el acasă", a adăugat Valentina Baxanean.
Guguță cel din fața grădiniței pare unul adevărat. Are o privire încîntătoare, ce-i îmbie pe toți să se apropie de el și să-l salute. "Cei mici chiar așa și fac, se apropie, îl iscodesc cu ochi curioși, îl pipăie, îi zîmbesc șmecherește și-l salută cu multă prietenie", povestește directoarea grădiniței.
Pentru a-l instala, în ajutor celor de la grădinița "Guguță" le-au venit angajații Gospodăriei Comunale din Călărași. "Oamenii au demonstrat receptivitate, implicare, multă răbdare și precauție în procesul de montare a personajului copilăriei lor. N-au ezitat nici pentru o clipă în a-i oferi umărul lui Guguță", a subliniat Valentina Baxanean.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1923
- Populația:
- 328 locuitori
Palanca este un sat şi comună din raionul Drochia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Holoşniţa Nouă, Palanca și Şalvirii Noi. Satul Palanca se află la distanța de 17 km de orașul Drochia și la 176 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 328 de oameni. Prima atestare documentară a satului Palanca datează din anul 1923.
Comentarii
(0)