Aniversare tristă la Căușeni
La 13 iunie 2011 s-au împlinit 70 de ani de la data deportării forțate a 1741 de persoane din raionul Căușeni. Cu această ocazie în fața Muzeului Raional de Etnografie și Istorie din orașul Căușeni a fost inaugurată o piatră comemorativă. Evenimentul a adunat peste o mie de persoane, oficialități, foşti deportaţi, rude, descendenţi ai acestora. Piatra din granit cu postament din beton a fost sfințită după o slujbă de pomenire.
Orașul medieval Căușeni a apărut în proximitatea fostei localități Chișinăul Mare (Cîrnățeni), după distrugerea acesteia de către tătari pe la sfîrșitul secolului al XVI-lea.
Istoricul Ion Chirtoagă consideră că tîrgul dispărut se găsea nu la Zaim, ci mai la vale de Căușeni, mai aproape de Nistru. În anul 1535 într-un document emis de cancelaria domnească este menționat pîrcălabul de Ciobruciu Tomșa, care primea Chișinăul mare (azi satul Cîrnățeni). De aici își trage obîrșia actualul oras Căușeni. Pe la mijlocul anilor '60 ai secolului al XVIII-lea la Căușeni se afla una dintre reședințele mitropolitului Proilaviei, prin străduința căruia se restaurează Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Căuşenii se dezvoltă intensiv şi devin un centru important de comercializare a cerealelor şi vinului. O deosebită amploare cunoaşte localitatea după construcţia în anii '80 ai secolului al XIX-lea a tronsonului de cale ferată Bender-Reni.
În toamna anului 1940 autoritățile sovietice au transformat Căușeniul în centru raional. În perioada postbelică în Căușenii se dezvoltă industria, crește populația. Fiind centru raional în 1965, obține statut oficial de oraș. Aici funcționau combinatul de conserve, fabricile de pîine și cărămidă, activau combinatul întreprinderilor comunale și combinatul de prestare a serviciilor, etc.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1888
- Populația:
- 776 locuitori
Clococenii Vechi este un sat din cadrul comunei Balatina, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 13 km de oraşul Glodeni şi la 175 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 776 de oameni. Satul Clococenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1888.
Comentarii
(1)