Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
30 iunie 2015, 15:50 Istoria artelor plastice views 13622
Pictorul moldovean din Cornești își vinde tablourile agățîndu-le pe gard
Foto: provincial.md
30 iunie 2015, 15:50 Istoria artelor plastice views 13622

Pictorul moldovean din Cornești își vinde tablourile agățîndu-le pe gard

Cu siguranță, cei care au trecut prin orașul Cornești duminica, nu au putut să nu observe, la o margine de drum, zeci de tablouri, expuse pe... gard. O fi vreo expoziție?

"Încerc să le vînd, dar... Oamenii nu sînt atît de bogați ca să le cumpere la prețul care ar merita. Știu că la Chișinău astfel de tablouri sînt mult mai scumpe. Eu le dau la un preț mic", spune autorul acestora, Vladimir Ivanov. Pe unele le vinde cu 150-200 de lei, pe altele, mai mari – cu 400-600 de lei.

I-a plăcut să picteze dintotdeauna. A făcut chiar și școală în acest domeniu. Spune că a absolvit, în anul 1990, Universitatea de Arte din Moscova. A învățat, așa cum se zicea pe atunci, prin corespondență. Cînd s-a văzut cu diploma în mînă, a vrut să predea arta plastică în școală, dar... Nu cunoștea limba moldovenească, iar copiii nu prea înțelegeau foarte bine rusa. A fost nevoit să renunțe la acest vis al său, nu și la dragostea pentru pictură.

Chiar dacă, de-a lungul anilor, a avut alte activități, departe de artă, dar care îi aduceau un venit confortabil, a rămas fidel pasiunii sale. Iată că acum, ajuns la vîrsta de 77 de ani, pictează. Are în atelierul său peste 50 de tablouri, pictate pe pînză, pictate pe carton, pictate în ulei sau acuarelă. În fiecare zi de duminică, bătrînul le agață pe gard, în stradă, la vedere și așteaptă cuminte. Oamenii se opresc și le admiră. Unii chiar și cumpără. De obicei, spune dînsul, tablourile sale sînt cumpărate pentru a fi dăruite ulterior cu ocazia unor aniversări. Totuși, se mai găsește cîte un cetățean care își achiziționează cîte un tablou, pentru că, pur și simplu, i-a plăcut.

Pe vremuri, îl pasionau peisajele, natura moartă. Mergea adesea în pădurea din preajmă, pentru a surprinde cele mai frumoase crîmpeie din natură și a le pune apoi pe pînză.

Acum, puterile l-au părăsit. Totuși, nu renunță la pictură. Dar face mai mult copii ale unor tablouri celebre. Și icoane.

Atelierul său este, de fapt, o cameră din casa sa, unde Vladimir Ivanov își petrece o bună parte a timpului. În prezent, lucrează la un tablou cam două săptămîni. Dacă s-a apucat de pictat, nu se lasă pînă nu finalizează lucrarea.

Are vopsele de tot felul, pensule. Și un tablou de dimensiuni impresionante, încă neterminat "Cina cea de taină". În scurt timp, și acesta va fi expus publicului.

Sursa: provincial.md

Cuvinte cheie:

arta , pictura , moldovenii , pictor , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1769-1774
Populația:
3415 locuitori

Pîrîta este un sat şi comună din raionul Dubăsari. Pîrîta este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Dubăsari și la 18 km de Chișinău. Satul Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3415 oameni. Pîrîta a fost menționat documentar între anii 1769-1774.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.