Teatrul popular e o formă sincretică a folclorului, care include variate dramatizări populare, piese cu monologuri cîntate. Este evidentă legătura cu alte genuri folclorice. Materialul dramelor populare se constituie din elemente de basme şi poezie ritualică, motive epice, cîntece lirice, dansuri şi melodii. Manifestarea sincretismului teatrului popular se observă în interacţiunea cuvîntului şi muzicii, mimicii şi gestului, recuzitei şi butaforicului, în îmbinarea monologului cu dialogul şi corul. Tonalităţile eroice şi umoristice predomină în teatrul popular. Spectacolul are o scenografie extrem de simplă. Reprezentaţia teatrală se află în stihia ei în ogradă sau pe drumul satului, rareori în casa ţărănească.

Aceste reprezentaţii rudimentare, cum ar fi „Ursul”, „Căluţul”, „Capra”, „Cerbul”, „Zimbrul”, „Mioara”, „Capricornul” se constituie de fapt dintr-un catren de tipul:

Joacă, joacă, măi Martine,
Şi-ţi dau pîine cu măsline;

sau:       

Ha-ţa-ţa, căpriţa mea,
Ha-ţa-ţa, ha-ţa-ţa!
Vine capra din pădure
Ha-ţa-ţa, ha-ţa-ţa!
Ha-ţa-ţa, căpriţa mea!
Cu paneru cu smochine!
Ha-ţa-ţa, ha-ţa-ţa!

Spectacolele dramatice cu tematică istorică sînt prezente în piesele „Haiducii”, „Mălăncuţa”, „Ostaşii”, „Novac şi Gruia”, „Codreanu”, „Gianu”, „Bujor”. Piesele sînt pătrunse de credinţa în victoria dreptăţii, în biruinţa binelui asupra răului. În toate textele la formarea subiectului se resimte influenţa izvoarelor literare scrise.