28 ianuarie 2011, 09:52 views 23694
Materiale din compartiment: Galeria foto |

Finisarea obiectelor din foi de porumb

PăpușăOrice obiect împletit din materiale vegetale, colectate din natură necesită finisare specială. Adică, trebuie sa punem ultimele acorduri pentru a-i da obiectului înfăţişare terminată şi calitativă pentru a fi utilizată sau pentru a fi propusă atenţiei admiratorului. De aceea prin finisare mai putem să corectăm cîte ceva, să accentuăm unele detalii, sporind aspectul estetic al obiectului.

În primul rînd, obiectele necesită să fie uscate din motivul că ele s-au confecţionat din materie primă umezită. Uscarea trebuie făcută în aşa fel, ca să nu se deformeze obiectul. Cea mai reuşită uscare este cea naturală, obiectele fiind atîrnate sau aşezate cîte unul pe suporturi speciale, care va permite să pătrundă liber aerul prin toate părţile. Cînd producem mai multe obiecte, se recurge la o uscare specială, ce se efectuează într-o cameră bine aerisită şi la o temperatură de 18-20 grade C, obiectele fiind situate pe poliţe sau rafturi speciale. Uscarea are loc 1-2 zile, după aceasta sînt selectate şi ambalate în cutii frumoase şi uşoare. În acest scop pot fi folosite cutii de carton cu ferestruici deschise sau acoperite cu polietilenă pentru a fi văzut uşor obiectul. De asemenea, pot fi utilizate şi pungi de material transparent. Obiectele împletite din foi de porumb nu trebuie puse unul peste altul pentru că se pot deforma.

Astăzi însă, timpurile s-au schimbat, căci la oraş sînt răspîndite articolele industriale, create la maşinile automate. Astfel, bărbaţii ţi femeile au renunţat la sate la multe ocupaţii creative:alesul covoarelor, la ţesut, la împletit, la brodat, la împletitul din lozie şi rogoz, nemaivorbind de împletitul din pănuşi, care nu sînt trainice şi se rup uşor. Graţie introducerii diferitor proiecte, programe, bazate pe materia primă locală există astăzi în ţară meşteri, care demonstrează activ la diverse expoziţii  opere de artă originale şi frumoase, create din pănuşi de porumb. Cîţiva dintre meşteri, participă şi la expoziţii internaţionale, precum Natalia Cangea, Eleonora Voloşciuc, Veronica Stici ş.a. Împletitul din materiale naturale este inclus în programul şcolar, obiectul de studiu − „educaţia tehnologică”.

Sortimentul obiectelor împletite din foi de porumb poate fi foarte variat, servindu-i omului în diferite domenii. Acestea sînt coşurile de gospodărie pentru păstrarea unor produse (ouă, ceapă, nuci), coşurile pentru cumpărături, coşurile pentru păstrarea lucrurilor de croşetare şi împletit, a ghemelor de ţesut, suporturile pentru reviste şi ziare, milieuri ce se pun sub ceşcuţele de ceai, cafea, bomboniere, fructiere, suporturi decorative pentru sticla cu vin, pahare de ţinut creioane, milieuri și panouri decorative pentru înfrumuseţarea locuinţei, jucării pentru copii etc. La împletitul din pănuşi pot fi îmbinate şi alte materiale ecologice.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1856
Populația:
11192 locuitori

Basarabeasca este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Basarabeasca. Amplasat în lunca rîului Cogîlnic şi Larga e situat la 101 km de Chișinău şi este un important nod feroviar în sud-estul republicii. Conform datelor recensămîntului din 2004, populaţia oraşului Basarabeasca constituie 11 192 locuitori. Localiatea Basarabeasca a fost înfiinţată în anul 1856 de către autorităţile Imperiului Rus, ca colonie evreiască, cu denumirea Romanovca.  

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.