CHIRIŢA: S-o dus volintiriu?
ŢĂRANII: S-a dus.
CHIRIŢA: De-acum hai să ne ducem şi noi la târg ca să ne punem în siguranţie... Ioane, gata-s trăsurile?
ION: Gata, cucoană.
CHIRIŢA: Du-te de zi jăndarilor să vie aici cu săbiile scoase... (Ion iese.) Cumnăţică, pune la cale să ducă lucrurile la trăsură... (Safta intră în casă.) Şi voi, na doi fifirigi... să beţi în sănătatea boieriului.
ŢĂRANII: Să trăiască boierul ispravnic!
CHIRIŢA: Amin!
(Jandarmii intră pe poartă cu săbiile scoase şi stau în fund. Safta vine aducând şapca lui Guliţă şi capela Luluţei. Câteva slugi ies totodată din casă purtând geamandanuri, cutii şi saltele şi se îndreaptă spre poartă.)
CHIRIŢA: Iaca şi jandarii... iaca şi lucrurile... suntem gata ca ş-un purces... Haideţi de-acum... Guliţă, dă braţul Luluţei... Monsieur Charles, je vous prie a la bracette.
ŞARL: Comment?... vraiment, nous partons?
CHIRIŢA: Oui, nous lavons le barile.
ŞARL: Le baril?
CHIRIŢA (cu nerăbdare): Oui... nous lavons le baril... spălăm putina... quoi... nous disons comme ça en moldave.
ŞARL: Ah! (În parte.) C’est égal, elle m’agace de plus en plus.
GUGULIŢĂ: Neneacă... da nu iei ş-un curcan fript la drum?
CHIRIŢA: Iaca că era să uit curcanu cel bătrân... Ioane, ie curcanu să-l duci boieriului.
ION (iese): Îndată, cucoană... (Vine aducând un curcan în braţe.)
CHIRIŢA: Hai... (Cu entuziasm.) La isprăvnicie!
COR (Arie “Sonni la trompa-ntrepida”)
CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, GUGULIŢĂ
Hai la isprăvnicie,
În slavă, avuţie
Şi-n lungă veselie
De-acuma să trăim!
ŢĂRANII
A voastr-isprăvnicie
Ferice să vă fie.
Bună călătorie
Cu toţii vă dorim.
CHIRIŢA
Ah! sunt isprăvniceasă!
Parcă-s împărăteasă.
Aferim, moţpăneasă!
Chiriţo, aferim!
Ah!
(În repriza corului, jandarmii pornesc înainte; după ei, Luluţa cu Guliţă, pe urmă Şarl dând braţul Chiriţei şi Saftei şi, în sfârşit, Ion purtând curcanul. Marş general. Ţăranii aruncă cuşmele în sus.)
(Cortina cade.)

ACTUL II

Teatrul reprezintă salonul Chiriţei, cu cinci uşi: una în fund care duce afară şi câte două de fiecare parte. O canapea în stânga pe planul I, jilţuri, scaune ş.c.l.
(Scena se petrece într-un târg din ţinut.)

SCENA I

(Air “Des Compliments”)
CHIRIŢA (pe canapea)
Iată-mă-s isprăvniceasă!
Dorul meu s-a împlinit.
Ce vis (bis) frumos şi fericit!
M-am făcut cea mai aleasă
Şi tot neamul mi-am mărit.
Ce vis (bis) frumos şi fericit!
Toată lumea mi se-nchină,
Căci aice eu domnesc,
Şi din oricare pricină
Eu întâi mă folosesc.
Păstrăvi buni şi căprioare,
Căpăţâne de zahar,
Juvaeruri, bani, odoare...
Toate le primesc în dar!
Iată-mă-s isprăvniceasă!
Ş.c.l., ş.c.l.

SCENA II

CHIRIŢA, ION (în livrea)

ION: Cucoană... cucoană... jidovii cei cu pricina de ieri au adus zece căpăţâni de zăhar.
CHIRIŢA: Numai?... târtanii dracului... tot şaferi!... De unde făgăduise 12 căpăţâni... Las’ că mi-or mai căde ei la mână...
ION: Să le primesc?
CHIRIŢA: Auzi vorba?... Du-le în cămară!
(Ion iese şi începe a căra căpăţânile prin fundul scenei câte două, două. El le duce în odaia din fund în stânga şi, de câte ori trece, numără tare căpăţânile, zicând: două, patru, şase, opt, zece.)
CHIRIŢA (în parte): Dulce-i viaţa de isprăvniceasă!... zăhărită viaţă!... Ai jandari la poartă, la scară, la uşă... şi când ieşi la primblare, ai alai pe lângă trăsură... Cu toate aceste de m-aş porni mai degrabă la Paris!... că m-am săturat de Moldova... of! de-ar veni azi monsiu Şarlă de la Ieşi să-mi aducă pasportu, m-aş porni cu nepusă masă... Pune-ţi în gând efect ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă... Oi să le par franţuzilor cât...
ION (trecând prin fund): Două!
CHIRIŢA (întorcându-se): Ce?

SCENA III

CHIRIŢA, BÂRZOI (iese din odaia din stânga, cea de pe planul I. El poartă şapcă de aghiotant şi un palton cu bumbi mari cât nişte farfurioare.)

BÂRZOI (intrând): Ardă-le focu straie nemţeşti, că-mi vin de hac!
CHIRIŢA: Da bine, frate, încă nu te-ai mai dus la canţelerie?
BÂRZOI: Apoi dă!... de când m-ai scos din minte ca să mă schimoseşti în starie strâmte, pun câte două ceasuri până mă-mbrac... şi ian priveşte ce seamăn... cu bumbii işti mari?... Parcă-s un negustor de farfurii.
CHIRIŢA: Ian taci, taci... că de-o mie de ori te prinde mai bine aşa, decât cu anteriu şi cu giubeaua... încalte mai sameni a ispravnic... dar înainte parcă erai un lăutar din tarafu lui Barbu... ştii? cel cu naiu.
BÂRZOI: Ai vorbit de te-ai prichit. Măcar!... ce-mi mai bat eu capul să te-aduc la cunoştinţă!... De când te-ai făcut isprăvniceasă... nu ţi-o rămas fire de minte în cap nici măcar...
ION (trecând): Patru.
CHIRIŢA (mânioasă): Ce face?
BÂRZOI (văzând căpăţânile): Ce-s aeste, Ioane?
ION: Peşcheşu jidovilor celor cu pricina... zece căpăţâni.
BÂRZOI (Chiriţei): Socot că nu te-ai mai jălui că n-ai zahar... Hai, apucă-te de dulceţi.
CHIRIŢA: Eu? să fac dulceţi?... Ai nebunit?
BÂRZOI: D-apoi cine?... eu?
CHIRIŢA: Facă cumnăţica Safta, soră-ta... da eu ştiu că nu mi-oi pârli faţa la foc.
BÂRZOI: Ce faţă?... ce faţă?... Da pân-acum, mă rog, cum ţi-ai pârlit-o ca toate celelalte gospodine din târg?
CHIRIŢA: Pân-acu nu eram isprăvniceasă... de asta... înţelesu-m- ai?
BÂRZOI: Ard-o focu isprăvnicie!... că mare belea-i pe capul meu!... De când m-o împins păcatele să fiu în slujbă... tot dojane primesc de la departament...
CHIRIŢA: Dojane?
BÂRZOI: Asta n-ar fi nimică... dar aţi căpchiet cu toţii în casă... ba încă m-aţi căpchiet şi pe mine!
CHIRIŢA: Ce te-o apucat azi?
BÂRZOI: Las’ că d-neei cucoana nu se mai catadicseşte să caute de gospodărie... să facă cozonaci, pască, păstrămuri, dulceţi, vutci, vişinapuri... ca la casa omului... sau măcar să-mi facă la masă vrun cheşchet, vro plachie, vro musaca, vro capama, vro paclava... vro ciulama... bucate creştineşti... sănătoase şi uşoare... unde!... şede toată ziua pe tandur, la tualetă, şi din blanmanjele, din bulionuri, din garnituri nemţeşti nu mă slăbeşte... auzi?... blanmanjele?... bulionuri?... Borş şi alivenci... că cu astea am crescut în casa părintească...
CHIRIŢA: Iar o început litopisiţu!
BÂRZOI: Ş-apoi şi alt păcat... a luat obicei să aducă la sfârşitul mesei păhăruţe verzi cu apă caldă... cică aşa-i moda la Ieşi... de-şi spală gura unii dinaintea altora... şi nu-i zi în care să nu mă-nşel... şi să nu beau apă caldă!
CHIRIŢA (publicului, arătând pe Bârzoi cu dispreţ): Priviţi-l, mă rog!
BÂRZOI: Şi când ar fi numai atâta... d-apoi de-acole... cheltuieli, nu şagă... pe mobili nouă cu lastic... pe trăsuri de cele cu fundu la pământ... pe straie cu fir la slugi... pe lampe de cele cu apă... pe fleacuri... capele... rochii cu jiletce... cuşme jidoveşti de ascuns mâinile iarna... conţerturi de strâns talia... Cine le mai poate înşira?... Da-i lipsă de păsări în ogradă... da-i cămara pustie... aş!... ce-i pasă cucoanei!... când o cauţi... unde-o găseşti?! la şandra mandra.
CHIRIŢA: Şandra mandra?
BÂRZOI: Dar... cea care vinde rochii şi capele... Sărmană Chiriţă! ai nebunit la bătrâneţe, fata mea!
CHIRIŢA: Ian... nu mai bodogăni... că parcă eşti o moară stricată... Mai bine du-te la canţelerie, că te-or fi aşteptând împricinaţii.
ION (trecând): Zece!
BÂRZOI (tresărind): Zece împricinaţi?...
CHIRIŢA: Ha, ha, ha, ha... S-o spăriet ispravnicu de treabă multă. Hai... cară-te şi vină mai devreme acasă, că astăzi avem musafiri.
BÂRZOI: Ce musafiri?
CHIRIŢA: Ai uitat că dăm masă mare astăzi... de ziua bună că mă duc la Paris şi că logodim pe Guliţă cu Luluţa?
BÂRZOI: Ba că să zici... altă nebunie!
CHIRIŢA: Nebunie?
BÂRZOI: Guliţă-i prea tânăr.
CHIRIŢA: Cu atâta mai bine... însuratu de dimineaţă şi mâncatu devreme...
BÂRZOI: Şi Luluţa-i bolnavă... pătimaşă... are toane de nebunie. N-o vezi toată ziua cum necăjeşte biata mâţă din casă?... Cum o să-mi dau eu băietu... bunătate de odor în mâinile ei?
CHIRIŢA: Cu adevărat îi cam lipsită acu... dar i-a trece... Când o ave un bărbat n-a mai bate mâţile.
BÂRZOI: Da de unde ştii că s-o îndrepta?
CHIRIŢA: Ştiu, că doar şi mie-mi erau dragi mâţile pân-a nu mă mărita... şi cum te-am văzut pe d-ta, nu m-am mai uitat la ele... Ş-apoi s-o îndrepta, nu s-o îndrepta... vrei să pierdem zezstrea Luluţei de la mână?
BÂRZOI: Ei, bine... treacă pentru logodnă... dar la Paris ce ai să cauţi?
CHIRIŢA: Să mă primblu... să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinţie.
BÂRZOI (pufnind): Ba că chiar... se vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă!
CHIRIŢA: M-am uscat îţi zic... şi de nu m-oi porni degrabă... să ştii că-mi vine ipohondrie... (Ţipând.) Of! că nu mai pot trăi în ţara asta!...
BÂRZOI: Taci, soro... nu răcni aşa, că te-aude musafirul... Du-te şi la Beligrad dacă vrei.
CHIRIŢA: Musafiriu? ofiţeriu?... cu adevărat?...
BÂRZOI: De treabă ofiţer, să-ţi spun drept!... De aseară de când a tras în gazdă la noi... tot părinte ispravnice mi-a zis.
CHIRIŢA: Nu ţi-o spus cu ce treabă o venit aici?
BÂRZOI: Nu... dar l-am priceput eu... Pare-mi-se că-i trimis tiptil ca să cerceteze starea isprăvniciilor.
CHIRIŢA: Dacă-i aşa... de ce şezi şi nu te duci la canţelerie?... că-s aproape de 12.
BÂRZOI: Iaca mă duc... doar nu dau tătarii... însă ian ascultă, soro: cată să fie masa gata mai devreme, că eu nu-s deprins nemţeşte.
CHIRIŢA: Înainte de 5 ceasuri nu se poate.
BÂRZOI: La 5?... când se pun boierii la cărţi?
CHIRIŢA: Aşa-i moda la Ieşi.
BÂRZOI: Sta-i-ar în gât cine-o mai scornit-o!... (Iese furios prin fund.)
CHIRIŢA (singură): Ei!... geaba, geaba!... cât îmi bat eu capul să-l mai cioplesc... să-l mai chilesc... pace!... îi stă rugina de-o şchioapă la ceafă. Ce deosebire cu musafiriu nostru! îl cunoşti cât de colo că-i civilizat... Iaca, de pildă aseară, când am luat ceaiu... ofiţeriu şi-o pus frumuşel zăharu-n ceaşcă cu cleştele cel de argint... da d-lui... las’ că bodogăneşte că n-ar trebui să deie ceai la iuli, pe călduri... dar ce face?... ie zăharu cu degetele din zăharniţă ş-apoi îl pune în cleşte... încât îmi vine aşa paracsân!... Îmi era mai mare ruşinea de ofiţer aseară... (Către public.) mai ales că... ştiţi una? îmi face curte moţpanu... ce vă spune Chiriţa!

SCENA IV

CHIRIŢA, LEONAŞ (îmbrăcat în uniformă de ofiţer şi purtând mustăţi mincinoase, iese din odaia din dreapta, cea de pe planul I)

(Arie din “Rămăşag”: “Am îngheţat”)
CHIRIŢA (în parte)
Iată-l, valeu!
Fără să vreu
Simt acum, zău,
Că mă roşesc!
Mii de furnici,
De tricolici,
De vârcolici
Vai! mă muncesc!
LEONAŞ (în parte)
Iat-o, valeu!
Fără să vreu
Baba mereu
O întâlnesc.
Mă jur aici,
Ca tricolici
Ca vârcolici,
Să o muncesc!
CHIRIŢA: Bună dimineaţa... bonjur, monsie... Cum ai petrecut noaptea?
LEONAŞ: Sărut mâinile... cât se poate de bine... mai ales că am avut un vis de minune.
CHIRIŢA (cochetând): Îi fi visat poate că te-ai făcut ghinărar.
LEONAŞ: Atâta nu-i nimică.
CHIRIŢA: Crai poate?
LEONAŞ (apropiindu-se şi luând pe Chiriţa de mână): Crai?... cum o înţelegi vorba asta, cuconiţă?
CHIRIŢA: Cum ţi-a plăcea mai bine d-tale.
LEONAŞ: Dar... dacă mi-ar plăcea să mă fac puţintel... crai... în minutul acesta... nu te-ai supăra?
CHIRIŢA (coborând ochii şi trăgându-şi mâna): Vai de mine, că reci ţi-s mâinile...
LEONAŞ: Dovadă că mi-i inima fierbinte.
CHIRIŢA: A fi, că-i lumea ră... dar ce vis zici c-ai avut?
LEONAŞ: O bazaconie din ceea lume. Pune-ţi în gând că parcă mă furase o zână şi mă dusese într-o grădină plină de păsări galbene.
CHIRIŢA: Or fi fost canari.
LEONAŞ: Canari... ganguri... nu-ţi pot spune... dar ce-i curios, că toate se închinau la mine şi-mi cântau ia aşa (imitând un canar) chiriririririţa... chiriririririiiiţa...
CHIRIŢA: Chiriţa?... Ei, apoi era canar... şi, zău, pomenea numele meu, Chiririririiiţa?...
LEONAŞ: Te îndoieşti?... (Caută cu dragoste la Chiriţa şi oftează.)
CHIRIŢA (coboară ochii): Ba... nu... dimpotrivă mai vârtos... dar mă mir de unde şi până unde?... nu pot înţelege ce însemnează...
LEONAŞ: Nu înţelegi că am adormit cu gândul la mata?
CHIRIŢA: Asta mă flatariseşte... domnule... (cu pudoare), însă nu se cade să mi-o spui nitam, nisam... tronc în obraz...
LEONAŞ (făcând că-i deznădăjduit): Vai de mine!... poate că te-am supărat cu vorbele mele?...
CHIRIŢA: Ce se potriveşte!... Nu se supără Chiriţa cu una, cu două... dar trebuie să socoteşti că-s o fiinţă gingaşă... impresionabilă... sentimentabilă...
LEONAŞ (în parte): Iaca, frate!... şi ea vorbeşte limba cea nouă cu bibiluri.
CHIRIŢA: Trebuie să socoteşti că cuvintele d-tale pot să mă scoată din sărite şi să-mi pricinuiască un nicsis...
LEONAŞ: Un nicsis?... Ah, scumpa mea cucoană Chiriţă hăi!... crede-mă că de când sunt în lume n-am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca mata...
CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi moartă?
LEONAŞ: Să te văd... şi când ai şti!... când ai pricepe zguduiturile inimii mele!... Ştii?... parcă se tot cutremură pământul!
CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi pe năsele?
LEONAŞ: Să... M-ai fermecat... m-ai scos din simţiri... căci când te zăresc... ia aşa-mi scapără pe dinaintea ochilor... să juri că eşti un fulger... o trăsnită...
CHIRIŢA: Trăsnită?...
LEONAŞ: Ba nu, trăsnit... m-a luat gura înainte... Ah! Chiriţoaie, eşti o zână.
CHIRIŢA (cochetând): Ian las’.
LEONAŞ: Un muţun...
CHIRIŢA: Ei...
LEONAŞ: O zarnacade.
CHIRIŢA (bucuroasă): O acade? O zarnacade? ah!
LEONAŞ: Chiriţoaio, Bârzoaio, dacă mă iubeşti... dă-mi portretul matale.
CHIRIŢA: Da cum, Doamne, iartă-mă?... aşa îndată?
LEONAŞ: Dă-mi-l... ori mă-mpuşc în ochii matale cei verzi...
(Scoate un pistol de ciocolată.)
CHIRIŢA (speriată): Vai de mine că avan mai eşti!... (Scoţând un portret mare din sân şi dându-l lui Leonaş.) Na, frate, şi nu face păcat.
LEONAŞ: Ah!... Chiriţoaie... să fii blagoveştită în vecii vecilor că m-ai scăpat de la moarte... (Muşcă pistolul, în parte.) Bună ciocolată!
CHIRIŢA (în parte): Ei, apoi mi-i drăguţ şi pace...
(Arie din “Doi morţi”: “Ia ţiganca maladaia”)
LEONAŞ (cu foc)
Ah, Chiriţo, scumpă zână,
De-acum eşti a mea stăpână.
Şi-n veci te-oi iubi!
CHIRIŢA (cu dragoste)
Ah şi eu, zău, totodată
Cu-a mea dragoste-nfocată
Nici că te-oi slăbi.
(Se îmbrăţişează cu foc.)
(Împreună.)
LEONAŞ (în parte)
Vai! băborniţă bătrână,
Bine că te-am pus la mână.
Cum te-oi mai suci!
CHIRIŢA (în parte)
Bine că l-am pus la mână...
De-acum sunt a lui stăpână...
Cât l-oi mai iubi!
(Leonaş o strânge tare pe Chiriţa în braţe. Chiriţa se smuceşte ruşinoasă.)
CHIRIŢA: Ah... Leonaş... te rog... menajariseşte-mă... nu face abuz de slăbiciunea unei gingaşe fiinţe: dacă mă iubeşti... dacă-ţi sunt scumpă... fii delicat... nu mă opri mai mult... lasă-mă să fug... că mă munceşte cugetul...
(Se tot trage îndărăt.)
LEONAŞ (fără a să mişca din loc, în parte): Du-te la Bender, rusalie.
(Împreună.)
LEONAŞ
Vai, băborniţă bătrână.
CHIRIŢA
Bine că l-am pus la mână.
(Chiriţa iese în stânga, fugind şi aruncând o sărutare lui Leonaş care pufneşte de râs.)

SCENA V

LEONAŞ: Ha, ha, ha, ha!... încă aşa babă strechiată!... Auzi?... ha, ha, ha... Cică să nu fac abuz!... (Imitând pe Chiriţa.) “Ah, Leonaş... dacă mă iubeşti... menajariseşte-mă... lasă-mă să fug... mă munceşte cugetul...” Ha, ha, ha... bine că i-am prins portretul la mână... de-acum îi la cheremul meu... A! Chiriţoaie, m-ai alungat de la Bârzoieni?... te-oi învăţa eu... Am jurat să-i joc feste peste feste... şi văd că pân-acum îmi merge bine... Baba nu mă cunoaşte sub uniforma asta militărească... ea mă crede că-s ofiţer... minunat!... De m-aş putea încalte întâlni cu Luluţa... A!... iat-o... (Se trage mai deoparte în fund şi priveşte cu dragoste la Luluţa.)

SCENA VI

LEONAŞ, LULUŢA (intră pe uşa din fund, ţinând o mâţă în braţe)
LULUŢA (dezmierdând mâţa şi nevăzând pe Leonaş)
(Arie nouă)
Frumuşică mâţişoară,
Cu-a ta mică unghişoară
Apără-mă ne-ncetat
De oricare-amorezat.
Dar pe cel ce-mi place mie,
Pe iubitul Leonel,
Să-l dezmierzi cu bucurie
Şi să-i torci, torci frumuşel.
Fă-i miau, miau, pisică dragă,
Ca să-i dai să înţeleagă
Că-a lui fiinţă-mi este dragă...
Că ne-ncetat gândesc la el.
LEONAŞ (în parte): Draga Luluţă!... gândeşte la mine... (Tare.) Miau, miau...
LULUŢA (tresărind): Ce-i?... (Văzând pe Leonaş, se uimeşte.) Dnul ofiţer!...
LEONAŞ: Eu... Luluţă... nu mă cunoşti?
LULUŢA (cu sfială): Nu... domnule...
LEONAŞ (scoţându-şi mustăţile): Uită-te bine la mine.
LULUŢA (veselă): Leonaş! (Se aruncă în braţele lui.) Tu aici?... în uniformă?... (Scapă mâţa.)
LEONAŞ: Mai încet... să nu ne-audă baba... Am împrumutat straiele unui prieten ca să pot intra în casa Chiriţei şi să mă apropiu de tine.
LULUŢA: Şi nu te-a cunoscut mătuşica?
LEONAŞ: Nu... că almintere mă da afară... ca la Bârzoieni... îţi aduci aminte, dragă Luluţică?... Ştii tu că de-atunci îs şase luni?
LULUŢA: Cui o spui, Leonaş dragă?... Am numărat zilele pe degete în toată vremea cât nu te-am văzut.
LEONAŞ: D-apoi eu!... Ce n-am cercat să te pot întâlni!... dar în zadar!... se vede că te ţine baba de-aproape... închisă ca într-un harem?
LULUŢA: Aşa... se teme să nu-i scape zestrea de la mână.
LEONAŞ: Cum?
LULUŢA: A hotărât, precât am înţeles, să mă cunune cu Guliţă.
LEONAŞ: Să te mărite pe tine... cu ţincariul ei?
LULUŢA: Dar... vrea dintâi să ne logodească... ş-apoi peste doi ani să facă cununia... Aista-i planul Bârzoilor... şi chiar astăzi au de gând să facă logodna.
LEONAŞ: Şi tu... primeşti, Luluţă?
LULUŢA: Eu?... astfel primesc de bine, că de două luni de zile de când le-am aflat planul, mă fac din vreme în vreme că am toane de nebunie... pentru ca să le joc o festă de cele frumoase chiar la logodnă.
LEONAŞ: Bravo, Luluţă... să nu te dai... dacă mă iubeşti.
LULUŢA: Îi vedea.
LEONAŞ: Cu toate aceste... ştii una? Ce-i în mână nu-i minciună... Hai să fugim împreună.
LULUŢA: Bucuros, Leonaş, dragă... cu tine m-aş duce-n fundul lumii. Dar cum să facem? că-s păzită din toate părţile...
LEONAŞ: Foarte lesne... Hai să ieşim pe poartă, la braţ... ca când am merge la primblare... şi cum om scăpa în uliţă, ne facem nevăzuţi... Vrei?
LULUŢA: Vreau ce-i vrea tu...
LEONAŞ: Haideţi dar să nu pierdem vreme... şi să nu deie stahia peste noi.
LULUŢA: Hai... de-acum mă-ncred în dragostea ta.
LEONAŞ (strângând-o în braţe): Draga mea Luluţă!
(Împreună.)
(Arie nouă)
Ah! de-acum în fericire
Soarta vrea ca să trăiesc,
Şi în dulcea ta iubire
Raiul să găsesc.
(Leonaş ridică pe Luluţa în braţe şi o sărută.)

SCENA VII

LEONAŞ, LULUŢA, ION, GUGULIŢĂ

(Guliţă şi Ion intră tocmai când Leonaş sărută pe Luluţa. Guliţă îi îmbrăcat după modă: pantaloni foarte strâmţi, jiletcă scurtă, frac cu talie şi cu cozile scurte, fiong mare la cravată.)
GUGULIŢĂ (încremenit): Ai văzut, Ioane?
ION: Am văzut, cucoane.
LEONAŞ (Luluţei): Cine-i sfrijitul ista?
LULUŢA: Guliţă.
LEONAŞ: A!... (pufneşte de râs încet).
GUGULIŢĂ (răţoindu-se): Domnule... ce făceai aici cu Luluţa?
LEONAŞ (dezmierdându-l): Ce-ţi pasă mătăluţă, monsiu Gurluiţă?...
GUGULIŢĂ (sărind înapoi): Nu mă chem Gurluiţă... da Guliţă.
LEONAŞ: Ba Gurluiţă.
GUGULIŢĂ: Ba Guliţă, îţi zic... auzitu-m-ai?
LEONAŞ: Ei... fie şi Gărgăriţă, dacă vrei... Ce te răţoieşti aşa?
GULIŢĂ: Mă răţoiesc pentru că vreau să-mi dai santifacţie... duel... auzitu-m-ai?
LULUŢA: Duel?
LEONAŞ: Gugulea băbacăi... că nostimu-i... Vrei santifacţie?... Ei, poftim o jucărică de ciocolată.
GUGULIŢĂ (zvârlind ciocolata jos): Nu mi-i foame...
LEONAŞ: Nu?... ai păpat zacuscă astăzi?
GUGULIŢĂ: Domnule... ştii d-ta că eu, când mă mâniu, mă fac leu?
LEONAŞ: De care?... leu... bătut?
GUGULIŢĂ (furios): Ai auzit, Ioane?
ION (mâncând ciocolata): Îi bună, cucoane.
GUGULIŢĂ: Ba leu, paraleu... auzitu-m-ai... şi ca să ţi-o dovedesc, îţi cer duel.
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha.
GUGULIŢĂ: Ce râzi d-ta?... Vreu duel! aşa să ştii.
LEONAŞ: Foarte bine... cum vrei să ne batem?... de-a mingea, ori de-a baba-oarba?
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
LEONAŞ: Dacă pofteşti almintere... trebuie să-ţi fac cunoscut că cu pistolul am ucis mai deunăzi cinci nagâţi... cu sabia zece curcani şi cu puşca opt şoldani... În care număr vrei să te pun?... în rândul nagâţilor, în rândul curcanilor, ori în al şoldanilor?... alege...
GUGULIŢĂ (slăbind): Cu pistolul vreau să mă bat!
LEONAŞ: A!... te pui în rândul nagâţilor?... Prea bine... îi fi al 6- lea la număr.
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
GUGULIŢĂ: Ba cu sabia.
LEONAŞ: Şi mai bine... te-oi face curcan.
GUGULIŢĂ: Ba... cu... puşca.
LEONAŞ: Minunat... te-oi şoldăni dintr-o chiteală.
GUGULIŢĂ: Ba... cu pistolul.
LEONAŞ: Ei! hotărăşte-te acu... sau nagâţ, sau curcan... oricum a fi, sunt sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap.
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
GUGULIŢĂ (făcându-şi curaj): Cu cerga-n cap?... ba tu te-i duce-n rai... Auzitu-m-ai?
LEONAŞ: Om vedea care...
GUGULIŢĂ (răcnind): Te-oi învăţa eu să săruţi pe Luluţa...
LULUŢA: Şi ce-ţi pasă d-tale... cherapleşule?
GUGULIŢĂ (furios): Cherapleş!... Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane... Cherapleş... (Iese după sfârşitul ariei.)
(Arie din “Chiriţa”: “Vai ce întâmplare”)
(Împreună.)
GULIŢĂ
Ce obrăznicie!
Stau uimit pe loc.
Şi, zău, de mânie
M-am făcut chiar foc.
CEILALŢI
Vezi-l, de mânie
O-nlemnit pe loc.
Faţa-i stacoşie
S-a aprins de foc

SCENA VIII

Cei dinainte, CHIRIŢA

CHIRIŢA: Ce este?... Cine se sfădeşte?
GUGULIŢĂ: Neneacă, neneacă... ofiţeriul a sărutat pe Luluţa.
CHIRIŢA: Domnu ofiţer?... (Cunoscând pe Leonaş.) Ce-mi văzură ochii? Leonaş!
GUGULIŢĂ: I-am cerut duel.
CHIRIŢA: Duel?... să te omoare!... (Furioasă.) Ce caţi aice-n casa mea, berbantule?
LEONAŞ: Ce să caut, cucoană?... o zarnacade.
CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o zarnacade de nu-i putea-o duce, neruşinatule... că te dau pe mâinile jandarmilor... (În parte.) Auzi? să mă facă a crede... că-mi face curte!
LEONAŞ: Iaca ies (imitând pe Chiriţa), dar, te rog, nu face abuz... de slăbiciunea unei fiinţe sentimentabile... lasă-mă să fug... cugetul mă mustră... Ha, ha, ha. (Vrea să iasă.)
CHIRIŢA: Haiducule!...
LULUŢA: Leonaş, Leonaş... nu mă lăsa singură aici. (Aleargă lângă el.)
LEONAŞ (încet Luluţei): N-ai grijă, că oi găsi eu vrun chip să vin iară.
CHIRIŢA: Ce faci acolo, giupâneaso? îţi plac ofiţerii?... încoace să vii... (O ia de mână şi o dă deoparte.)
LEONAŞ: Adio, Chiriţoaie Bârzoaie...
CHIRIŢA: Ieşit-aţi azi?
LEONAŞ: Adio, zână... adio, muţun... Portretul tău nu se va dezlipi niciodată de la sânul meu... Ha, ha, ha.
CHIRIŢA: Portretul meu? (În parte.) Vai de mine!... Ce-am făcut!... M-am dat în mâinile haiducului!
(Împreună.)
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ,
Ce obrăznicie!
Etc., etc.
LEONAŞ, LULUŢA
Vezi-i, de mânie
Etc., etc.
CHIRIŢA
Ah! ce nebunie!
Stau uimită-n loc.
Şi, zău, de mânie
M-am făcut chiar foc.
(Leonaş iese pe uşa din fund, în dreapta.)

SCENA IX

Cei dinainte, afară de LEONAŞ, BÂRZOI şi ION (intrând prin fund)

BÂRZOI: Ce spui, mă Ioane, de duel?... Guliţă?... duel!... unde- i?... A! iacată-l... (Îl ia în braţe.) Gugulea băbacăi!... unde-i duelgiul, să-l trântesc la gros?
GUGULIŢĂ: A luat tălpăşiţa, băbacă... l-am speriat eu.
BÂRZOI: Viteazul băbacăi, viteaz!... Da bine, Chiriţo, pentru ce era să se puie în primejdie odorul?
CHIRIŢA: Pentru că a prins-o pe d-neii, duduca cea crescută în pansioane, sărutându-se cu ofiţerii.
BÂRZOI: Ialei!
LULUŢA (făcându-se nebună)
Zice că era o babă,
Biată babă ş-un moşneag,
Ş-amândoi când n-aveau treabă,
Se rezemau pe toiag...
(Imitând poza moşnegilor rezemaţi pe toiag.) Ia, aşa... şi dau din cap... aşa (dă din cap tremurând) unul la altul... parcă se tot mustrau... Ha, ha, ha, ha...
BÂRZOI: Iaca pozna, soro, că iar i-a venit toana nebuniei.
CHIRIŢA: Săracan de mine!... tocmai azi, în ziua logodnei?
BÂRZOI: Taci...
LULUŢA
Baba zicea: Moşulică,
Vreau o noră precum nu-i.
Moşu zicea: Băbulică,
Îţi mai pune pofta-n cui.
(Râde pierdută.)
BÂRZOI: Sărmana copilă!... mult o ţine când o apucă?
CHIRIŢA: Câte-o zi întreagă...
BÂRZOI: Parcă nu-i lucru curat!... Hai, Chiriţo, să o lăsăm singură... poate că şi-a veni în cunoştinţă.
CHIRIŢA: Hai... (În parte.) Zău că-mi vine şi mie să nebunesc de ciuda ofiţeriului... Să mă ieie în trii parale... coşcoge isprăvniceasă!... Aşa ruşine de când sunt n-am păţit!
GUGULIŢĂ: Hai, neneacă.
CHIRIŢA: Ba, nu, Guliţă... mata şezi cu Luluţa de o păzeşte să nu facă vro nebunie... şezi cu dânsa că ţi-i logodnică...
GUGULIŢĂ (în parte): Dacă mi-i logodnică, de ce-mi zice cherapleş?
(Arie “Vai ce întâmplare”, din “Doi morţi vii”.)
(Împreună.)
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Sărmana copilă,
Ce patimă grea!
Mă apucă-o milă
Când privesc la ea.
LULUŢA (în parte)
Cât îmi pare bine
C-aşa-i amăgesc.
Să râd, zău îmi vine
La ei când privesc.
(Cântând, Bârzoi şi Chiriţa se trag încetişor îndărăt şi intră în odaia lor.)

SCENA X

GUGULIŢĂ, LULUŢA (pe canapea)

(Mică tăcere. Guliţă caută să se apropie de Luluţa şi nu îndrăzneşte. Luluţa îl urmăreşte cu coada ochiului, zâmbind.)
LULUŢA (în parte, zâmbind): Aşteaptă... aşteaptă... cocolitule... te-oi pune eu la cale şi pe tine acuşi.
GUGULIŢĂ (cu jumătate de glas): Luluţă...
LULUŢA (în parte): Ce are de gând să-mi spuie?
GUGULIŢĂ (mai tare): Luluţă...
LULUŢA (tresărind): Aud?... cine mă cheamă?... A!... monsiu Guliţă... Ce pofteşti?
GULIŢĂ: Fi... Luluţă, fi... nu-i frumos să laşi ca să te sărute ofiţerii.
LULUŢA: Eu?... care ofiţer?
GUGULIŢĂ: Cel cărui am cerut duel... Nu te face-a uita.
LULUŢA: Ha!... cel care te-a făcut nagâţ?
GUGULIŢĂ: Hî, hî...
LULUŢA: M-a sărutat el pe mine?... Nu-mi aduc aminte.
GUGULIŢĂ (în parte): Se vede că era într-o toană de nebunie şi nu ştia ce făcea...
LULUŢA: Ba... îmi aduc aminte... că ţi-am zis, mi se pare... cherapleş.
GUGULIŢĂ (supărat): Iar?
LULUŢA: Da nu trebuie să te superi, monsiu Guliţă, pentru că câteodată nu ştiu ce spun... Îmi vine aşa ca o ameţeală cu furie... ideile mi se tulbură... ochii mi se aprind... şi atunci, dacă nu m-aş stăpâni, aş bate şi aş zgâria, şi aş muşca pe toţi.
GUGULIŢĂ (stând pe loc, în parte): Iaca... iaca!
LULUŢA: Atunci cea mai mică împotrivire mă mânie... mă turbează şi, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi.
GUGULIŢĂ (trăgându-se înapoi): Iaca!... iaca!...
LULUŢA: Da unde te duci?
GUGULIŢĂ: Mă... cheamă neneaca.
LULUŢA: Nu-i adevărat... Stai aici cu mine.
GUGULIŢĂ: D-apoi...
LULUŢA: Nu vrei?... (Făcând că se mânie.) Valeu!... iaca-mi vine... îmi vine să zgâriiu... Tare aşi bate pe cineva...
GUGULIŢĂ: Nu te tulbura, că şed... (În parte.) Parcă-i o mâţă.
LULUŢA: Aşa mai vii la socoteală... Ian spune-mi, Guliţă, ştii că o să ne logodim astăzi?
GUGULIŢĂ: Ştiu.
LULUŢA: Şi îţi pare bine?
GUGULIŢĂ (cu foc): Îmi!
LULUŢA: Şi mie... Nu poţi crede cu ce nerăbdare aştept să fiu logodită şi mai ales măritată... c-apoi atunci ai să fii toată ziua cu mine... pe mâna mea... Ştiu c-oi avea pe cine zgâria şi muşca.
GUGULIŢĂ (în parte): Auzi, aşa gust? Ba să ferească Dumnezeu...
LULUŢA: Ei, de vreme ce ai să-mi fii soţior... fă-mi puţintică curte. Spune-mi că mă iubeşti, că mă slăveşti... că eşti fericit... Dă!... să te văd.
GUGULIŢĂ (cu sentiment): Luluţă... te iubesc... te slăvesc... sunt fericit...
LULUŢA: Şi mă jur... zi după mine...
GUGULIŢĂ: Şi mă jur.
LULUŢA: Să fac tot ce-i porunci.
GUGULIŢĂ: Să fac tot ce mi-i porunci.
LULUŢA: Parol?
GUGULIŢĂ: Parol?
LULUŢA: Da nu... eu te întreb... Parol că-i fi supus la toate?
GUGULIŢĂ: Parol.
LULUŢA: Dă-mi parola cu degetul.
GUGULIŢĂ (dându-i parola): Poftim.
LULUŢA: Bravo... aşa te vreau... Acum ian cântă-mi o bucată din Lucia... ştii?... frumos...
GUGULIŢĂ: Să cânt?... da... îs răguşit...
LULUŢA: Ce?... poate nu vrei?... (Îi arată unghiile.)
GUGULIŢĂ: Ba vreau (În parte.) Când ar veni neneaca să mă scape!
LULUŢA (cu nerăbdare): Hai... începe azi.
GUGULIŢĂ: Iaca încep... să-mi dreg glasul...
(Guliţă cântă o bucată din “Lucia” cu un chip comic. Luluţa pufneşte de râs în batistă.)
LULUŢA (bătând în palme): Bravo, bravo... bravisimo!
GUGULIŢĂ (îngâmfat): Ţi-a plăcut!
LULUŢA: Minunat... I! ce puişor de bărbăţel o să am!... îmi sare inima când gândesc... dar, apropo, ia joacă...
GUGULIŢĂ: Cum?... să joc?... aşa nitam, nisam? Ai nebunit?
LULUŢA: Ce?... nu vrei?
GUGULIŢĂ: Nu.
LULUŢA: Nu!... (Sculându-se de pe canapea.) Vină-ncoace să te muşc... să te mănânc...
GUGULIŢĂ: Vai de mine!... mare belea-i fata asta!...
LULUŢA: Te-oi învăţa eu să nu vrei, când poruncesc eu... (Îi arată unghiile şi dinţii).
GUGULIŢĂ: Săracul de mine!... îi în stare să mă mănânce de viu... Să nu rămâie nici o bucăţică băbacăi... Luluţo... linişteşte-te. (Aleargă prin odaie pe după canapea.)
LULUŢA (cârşnind din dinţi): Ba nu... c-am să te mănânc...
GUGULIŢĂ: Ba nu mi-i mânca.
(Aria polcăi.)
LULUŢA: (alungând pe Guliţă împrejurul canapelei)
Ba te-oi mânca.
GULIŢĂ
Ba nu, nu mi-i mânca.
LULUŢA
Ba te-oi mânca
Şi nu-i scăpa.
GULIŢĂ (în parte)
Tare mi-i frică, valeu! valeu! valeu!
LULUŢA
De-a lui figură îmi vine să râd, zău!
(Împreună.)
LULUŢA (alungând pe Guliţă)
Zău, te-oi mânca
Întreg, întreg eu te-oi mânca.
Şi nu-i scăpa,
Tot nu-i scăpa.
GULIŢĂ (fugind)
Nu mi-i mânca
Zău nu, zău nu, nu mi-i mânca...
Că oi scăpa,
Tot oi scăpa.
GUGULIŢĂ (fugind în odaia tătâni-său): Valeu... lupu, lupu!
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha... (Iese alergând pe uşa din fund.) L-am dezgustat de logodnă.

SCENA XI

ION, LEONAŞ (îmbrăcat în costum de bricicar)

ION (intră pe uşa din dreapta în fund): Intră, intră... nu-ţi fie frică.
LEONAŞ: Da oare cuconu ispravnic acasă-i?
ION: Acasă... ai vro treabă cu d-lui?
LEONAŞ: Am, logofete Ioane... Am venit să mă jăluiesc.
ION: Bine-ai făcut... că boieru-i om drept şi cu frica lui Dumnezeu; dar... adus-ai vrun peşcheş?
LEONAŞ: Ba nu... n-am ştiut că-i plac peşcheşurile.
ION: Nu?... apoi cară-te... N-are vreme să te primească boierul.
LEONAŞ: Da bine, logofete Ioane... unde să caut eu acu peşcheş?... păcatele mele!... Dă!... că cu toată sărăcia mea...
ION: N-ai nimică?... nici hârzob de păstrăvi?... nici caş de munte? nici căprioară? nici vro căpăţână de zahăr?...
LEONAŞ: Doar nu-s băcal.
ION (la ureche): Nici bătuţi?
LEONAŞ: Da bine... boierul metaheriseşte şi?... (Face semn de numărat bani.)
ION: Huf... Ian caută bine-n pungă, că-i găsi poate vro carboanţă ruginită.
LEONAŞ: O carboanţă am... (Scoate o carboavă din pungă.) Unde- i ispravnicul să i-o dau îndată?
ION: Nu aşa, că-i prea puţin ca să primească... almintere.
LEONAŞ: Cum?
ION: Aşteaptă că-i vedea... avem alte tertipuri pe-aici... Aşteaptă.
(Iese pe unde a intrat.)
LEONAŞ (singur): Aferim ispravnic! adună şi cu carboanţa... Bine c-am aflat-o şi asta.
ION (intră serios aducând un curcan): Vezi d-ta curcanul ista?
Acest curcan bătrân
În ţară e vestit.
Din el al meu stăpân
Îşi trage bun venit.
Curcan plin de noroc,
El, ca nealţi curcani,
Scăpând de orice foc...
A fript mulţi gogomani.
LEONAŞ: Cum asta, logofete?
ION: L-am vândut pân-acum de 57 de ori pe la împricinaţi şi o slujit pân-acum de 57 de ori ca peşcheş.
LEONAŞ: Nu te pricep bine.
ION: Iaca: când vine cineva cu jalobă şi cu mâinile goale... de pildă ca d-ta... eu, din porunca boierului, mă aţin la uşă cu curcanul, îl vând pe o carboanţă... şi pe urmă duc carboanţa ispravnicului, şi iau iar curcanu înapoi de la jăluitor... ca poclon... înţelegi?
LEONAŞ: Care vrea să zică curcanul ista ţine pănă acum 696 lei?
ION: În capăt.
LEONAŞ: Bună moşie.
ION: Îl cumperi?... ori te îndrept spre calea-ntoarsă.
LEONAŞ: Cumpăr... na carboanţa.
ION: Na curcanul...
LEONAŞ: Noroc să deie Dumnezeu! (Ia curcanul şi dă carboava lui Ion.)
ION: Amin... şi la anu cu bine!... Mă duc să dau carboanţa boierului şi să-i spun că eşti aici. (În parte, intrând la Bârzoi.) 58 cu asta... am s-o trec la răbuş.
LEONAŞ (singur): Aşa, părinte ispravnice?... bine că ţi-am aflat coţcăriile şi curcăniile... Ne-om răfui mai târziu... Dar oare unde-i Luluţa?... (Caută primprejur.) M-am schimbat în straie de cărucer, ca să pot iar intra aici... să mă-ntâlnesc cu Luluţa... De-ar veni... am lua tălpăşiţa amândoi pe uşa asta de din dos... Bricica mea-i la portiţa grădinii... ne-am sui iute într-însa şi nici tătarii nu ne-ar prinde... Cine vine? A! Ispravnicul!... Ce minciună să-i durez?...

SCENA XII

LEONAŞ, BÂRZOI, ION

BÂRZOI: Unde-i jăluitorul?
ION: Iacătă-l, cucoane.
LEONAŞ (închinându-se): Eu sunt, măria-ta.
BÂRZOI: Ce cauţi?... Cine eşti?
LEONAŞ: Piciu bricicarul... să nu-ţi fie cu bănat, măria-ta...
(Arie din “Doi morţi vii”: “Îi mare cu cei mici”)
Eu sunt vestitul Pici
Ce n-am decât un bici
Ş-un cal străin, căzut,
Ş-o bricică de-mprumut.
Dar vai ş-amar de cine
Mă ia la drum pe mine!
Îl duc în fuga mare.
Cu poşta... şi mai tare...
Dar îi paveaua rea?
Da-i muştereul greu?
(Bate din bici şi zice:)
“Ce-mi pasă mie... mişcă, copile.”
Nici bricica nu-i a mea,
Nici drumul nu-i al meu;
Că sunt vestitul Pici
Ce n-am decât un bici,
Din care tot pocnesc,
Cu care mă hrănesc.
BÂRZOI: Piciu bricicarul... de la Ieşi?
LEONAŞ: Dar, măria-ta... ştii?... din colţ de la Sfântul Spiridon... Piciu bricicarul... Întreabă pe cine vrei şi ţi-a spune de mine... Câte jupânese cu testemeluri... câţi logofiţei cu vipiscă... tot Piciu îi bălă- băneşte hurduz-burduz, prin toate rătăcăniile... ba pe la vii... ba pe la Rădiu... ba pe la Sprăvale-babă... ba pe la clănţălărie... şi tot cam pe datorie... că despre bătuţi?... vorba ceea: i-a bătut vântul de mult! Şi când mă trezesc!... tufă-n pungă, tufă-n buzunar... afif!... Dar ce-mi pasă!... Piciu să trăiască! treacă de la mine... că doar îs român... îs creştin... slavă Domnului!... din toţi negustorii şi meşterii din Ieşi, numai eu am rămas din neam curat... şi un biet halviţar... şi un biet brahagiu... şi un biet cojocar... toţi ceilalţi îs cu perciuni. (Toate aceste le zice foarte repede.)
BÂRZOI (astupându-şi urechile): Mă!... ce daradaică hodorogită!... destul... stai...
LEONAŞ: Ha, ho... tbrrr... am stătut.
BÂRZOI: Spune acu ce cauţi?
LEONAŞ: Ţi-am adus un curcan, măria-ta, tocmai de la Ieşi...
BÂRZOI (în parte): Auzi Piciu?... şi-i curcanul meu cel de pripas...
LEONAŞ: Şi mă rog măriei-tale să-l primeşti drept peşcheş.
BÂRZOI (făcând că se supără): Adică... fără peşcheş nu puteai să vii?
LEONAŞ: Apoi dă, cucoane... nu te supăra... obiceiul pământului.
BÂRZOI: Ei fie... dă-l la fecior.
ION (apropiindu-se de Leonaş): Adă-l încoace.
LEONAŞ: Na... (Dă curcanul lui Ion.)
BÂRZOI (încet lui Ion, de ceea parte): Unde-i carboava, hoţule?
ION (dându-i carboava pe dinapoi): Iaca. (În parte.) Pil.
BÂRZOI (luând carboava): Bine, bine, fătul meu... Spune acu... ce pricină ai la isprăvnicie?
LEONAŞ (în parte): Oare ce dracu să-i înşir? (Stă puţin pe gânduri.)
ION (ieşind, în parte): 58 cu asta! De-a mai ţinea isprăvnicia câtăva vreme, ne suim la sută... (Sărutând curcanul.) Vai! drăguţu-mi-i... mâncal- aş fript... (Iese.)
BÂRZOI: Ei, dă!... spune azi... că n-am vreme de pierdut... Ce ai?
LEONAŞ: Apoi... ce să am, măria-ta? Ia păcate!... M-am pornit de la Ieşi c-o actoriţă... şi după ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal... când la plată?... vrea să-mi mănânce dreptul, sub cuvânt c-am prăvălit-o de cinci ori.
BÂRZOI: O actoriţă?... de la fteatru?
LEONAŞ: De-acolo... de la denia cea nemţească.
BÂRZOI: Şi unde-o tras în gazdă?
LEONAŞ: La pitariu Chirculici... ştii?... de la vale peste drum... Dacă-i avea bunătate să mergi d-ta să-i grăieşti... ca părintele ispravnic... poate că nu m-ar lăsa păgubaş...
BÂRZOI: Bucuros, fătul meu... mă duc. (În parte.) N-am văzut niciodată actoriţe... îs curioz să văd ce lighioaie sunt. (Tare.) Mă duc...
(Îşi caută şapca.)
LEONAŞ (în parte): Călătorie sprâncenată... De-aş putea să-i depărtez pe toţi de-acasă... mi-ar veni la socoteală... ca să fugim cu Luluţa.
BÂRZOI: Iaca şapca... Vină cu mine, Piciule.
LEONAŞ: Mergi înainte, cucoane... că te-ajung.
BÂRZOI: Bine. (Vrea să iasă.)

SCENA XIII

LEONAŞ, BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ (aceşti doi ies din odaia din stânga, planul I)

CHIRIŢA: Unde te duci, frate?
BÂRZOI: Vin-acuşi... Mă duc păn’ la vărul Chirculici... să mă- ntâlnesc c-un ipochimen care-o tras acolo-n gazdă.
CHIRIŢA: La Chirculici?... da Chirculici s-o pornit de trii zile la moşie... ş-o pus să-i grijască casele.
LEONAŞ (în parte): Tronc!... c-am codălghit-o!...
BÂRZOI (lui Leonaş): Apoi... ce dârdâiai tu, măi bricicarule?
CHIRIŢA: Care bricicar?... (Cunoscând pe Leonaş.) Ce văd?... iar hoţu cel de Leonaş!
BÂRZOI: Leonaş?
GUGULIŢĂ: Dar, băbacă... aista-i ofiţerul care-a sărutat pe Luluţa.
BÂRZOI: Duelgiu?... (Lui Leonaş.) Ce însemnează dar?... grăieşte... acu ofiţer, acu bricicar?...
LEONAŞ: Iaca, măria-ta... Am voit să văd cu ochii cum faci dreptate în isprăvnicie... şi cât ţin curcanii isprăvniceşti.
CHIRIŢA: Vai de mine!... că aista-i Pepelea!
BÂRZOI: Aşa? care vrea să zică... eşti şpion d-ta?... Apoi, aşteaptă... dacă-i aşa, să-ţi dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. (Strigă.) Măi jăndari!
CHIRIŢA: Jăndari!
GUGULIŢĂ: Jăndari!
LEONAŞ: Aşa-i socoteala?... apoi... ian aşteptaţi şi voi să vă-nvăţ eu galopu...
(În vremea cât cântă, îi loveşte cu biciuşca peste picioare. Chiriţa, Bârzoi şi Guliţă sar prin casă în măsura muzicei.)
(Aria galopului)
LEONAŞ
Hi, hi, bălan... Hi, hi, jărpan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai ce hoţ! ce fiară!
LEONAŞ
Hi, hi, bălan... Hi, hi, şoldan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai, că m-o pişcat iară!
Bre! ce om şugubăţ!
Da şezi, măi, binişor.
LEONAŞ
Ba nu... vreau să vă-nvăţ
Galopu-ntr-un picior.
Hi, hi, bălan... Hi, hi, jărpan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai! ce hoţ! ce fiară!
LEONAŞ
Hi, hi, jărpan... Hi, hi, şoldan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai! că m-o pişcat iară!
(Leonaş iese râzând pe unde o intrat, în vreme ce Luluţa intră pe uşa din fund.)