Destinul lui a fost ca al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia: regimul comunist nu l-a cruţat de gulag.

Numele lui Ştefan Balamez a devenit unul proverbial. Or, atunci când se discută despre cei trei deputaţi în Sfatul Ţării care, la 27 martie 1918, au votat împotriva unirii Basarabiei cu România, primul nume care se invocă este cel al lui Balamez.

Numele lui se pomeneşte şi în alte câteva contexte. Astfel, spre deosebire de ceilalţi doi deputaţi care au votat împotrivă (Arcadie Osmolovski şi Mihail Starenki), care s-au refugiat în 1918 în Uniunea Sovietică, Balamez a rămas în Basarabia. Totodată, pe când A. Osmolovski este supus represiunilor politice în anul 1932, iar M. Starenki se prăpădeşte fără urmă în URSS, Balamez, rămânând în Basarabia în răstimpul celor 22 de ani (1918-1940), avansează la funcţii destul de înalte şi prosperă în afaceri. În fine, Ştefan Balamez este un personaj cameleonic, căci mereu şi-a schimbat viziunile în funcţie de culoarea politică aflată la putere - atât cea românească, cât şi cea sovietică.
Informaţii privind biografia lui Ştefan Balamez, îndeosebi până la anul 1918, sunt puţine. Pe cele cunoscute, le completăm cu datele din dosarul penal păstrat în arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova.

S-a născut în anul 1884 la Chişinău, într-o familie de bulgari. Avea studii superioare (în unele surse se vorbeşte de studii medii). Către anul 1918, Ştefan Balamez era membru al Partidului Socialist, gruparea lui Plehanov. Energic în acţiuni, este ales la 5 februarie 1918 deputat în Sfatul Ţării de către Comitetul Central al Uniunii Funcţionarilor din Basarabia şi în acceaşi zi este prezent la şedinţa legislativului basarabean.

Ştefan Balamez s-a remarcat în Sfatul Ţării atât prin activitatea gălăgioasă (îndeosebi prin replicile date), cât şi prin tentativa de a convoca o şedinţă specială a Sfatului Ţării în luna iulie 1918. Şedinţă care nu putea avea loc, întrucât, încheindu-şi sesiunea de toamnă-primăvară la 31 mai, Sfatul Ţării putea fi convocat doar prin Înalt Decret Regal. Cu toate acestea, şedinţa nu a întrunit cvorumul. În Sfatul Ţării a fost membru al comisiilor de Control, Financiare, Bugetare şi, din 9 mai 1918, vicepreşedinte al Comisiei Constituţionale. Deţine mandatul de deputat până la 27 noiembrie, dată la care Sfatul Ţării se autodizolvă.

El figurează în ambele liste ale deputaţilor Sfatului Ţării care au votat (semnat) la 27 noiembrie 1918 renunţarea la condiţiile de Unire a Basarabiei cu România: prima listă alcătuită de prezidiul Sfatului Ţării (preşedinte - Pan Halippa, vicepreşedinţi - Vasile Bârcă, Gheorghe Buruiană şi secretar - Andrei Scobioală), a doua întocmită de Ion Pelivan, în franceză, la Conferinţa de Pace de la Paris. Poate, prin aceasta, Balamez a vrut să repare parţial gafa de a nu vota Unirea din 27 martie.
A fost căsătorit cu Maria, cu care au avut două fiice: Tatiana, măritată cu un judecător, şi Olga, căsătorită cu un agronom, ambele cu domiciliul la Bucureşti.

După 1918, Ştefan Balamez începe activitatea de comerciant. Astfel, la 15 septembrie 1923, adresează un demers prefectului de Tighina cu următorul conţinut: „Domnule Prefect. Subsemnatul, Ştefan Balamez, comerciant şi proprietar în or. Tighina, str. Nikolaevskaia nr. 93, dorind a pleca în Bulgaria pentru interesele comerciale, am onoare a Vă ruga să binevoiţi a dispune eliberarea mie a unui paşaport de străinătate pentru timp de 6 luni. Anexez: 1) Buletin de înscriere la Biroul Populaţiei locale sub nr. 5949 de la 20/VIII-1921, vizat de contul 6/IX-1922; 2) 2 fotografii; 3) Certificat nr. 8282 de bună purtare, eliberat de primăria locală. Cu toată stima, Tighina, 15 septembrie 1923”.
Ulterior, a lucrat contabil la Banca Agricolă. La 1934 îl găsim preşedinte la Camera Muncii din Chişinău, iar din 1937 este membru al Partidului Liberal. La 28 iunie 1940 rămâne în Basarabia. Nici nu putea admite posibilitatea apariţiei unor complicaţii.

Dar problemele încep chiar în vară. Gazeta „Basarabia Sovietică” publică, la 29 august 1940, o informaţie intitulată „Să nu lăsăm trădătorii să pătrundă în sindicate”, prin care aducea la cunoştinţă că avusese loc adunarea generală a funcţionarilor comerciali pentru alegerea unui comitet de conducere a sindicatului profesional şi că Ştefan Balamez fusese respins, „fiind unul din spărgătorii mişcării organizate a sindicatelor”. Subtile aluzii la funcţia deţinută anterior.

Sovieticii au făcut referire la un denunţ, care relata despre comportamentul lui de până la 1940. Activând în funcţia de preşedinte al Camerei Muncii, Balamez explica muncitorilor că „lupta de clasă este dăunătoare pentru muncitori, iar pentru a înlesni situaţia lor economică este necesar de ajuns la un consens între clasa muncitoare şi patron”. În una din cuvântările ţinute în faţa muncitorilor avea să declare că „îmi este silă să aud despre socialism”, îndemnându-i pe aceştia, când se punea problema grevei, să renunţe la confruntări şi să găsească soluţii. A mai fost învinuit că a susţinut regalitatea şi că la toate adunările vorbea doar în limba română.

Între timp, s-au găsit telegrame pline de superlative adresate Regelui Carol al II-lea semnate de Balamez, mai multe articole şi alocuţiuni ale lui Balamez adresate cu diferite ocazii şi publicate în ziare precum „Bessarabskaia Jizni”, „Buletinul Camerei Muncii” etc., în care acesta felicită poporul român cu ocazia Anului Nou, zilei de 10 mai (ziua regalităţii), afirmând, „atât în calitate de preşedinte al Camerei Muncii, cât şi de român basarabean”, că „Unirea tuturor românilor, în graniţele etnice de stat naţional, o să fie veşnică, ca însăşi veşnicia”. Nori negri pluteau asupra lui Balamez.

La 13 iunie 1941, cu puţin timp înainte de retragerea trupelor sovietice din Basarabia, Ştefan Balamez este arestat de NKVD. Este evacuat în grabă, aşa încât ancheta este efectuată deja la Ivdel, gulagul de la Ural al basarabenilor. A fost acuzat în baza art. 64/13 Cod Penal al URSS „Luptă activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare”.

La interogatoriu, Ştefan Balamez schimbă placa, declarând că politica sa în fruntea Camerei Muncii a fost îndreaptă spre asigurarea bunăstării muncitorilor, iar el a considerat tot timpul că Basarabia trebuie să aparţină Uniunii Sovietice. Respinge acuzaţia că a votat împotriva Unirii la indicaţia guvernului român pentru a da o aparenţă democratică votului din 27 martie 1918. „Am votat conştient împotriva unirii, întrucât am considerat şi consider că Basarabia trebuie să aparţină Uniunii Sovietice”.

Cum avea să-şi amintească un şef de la NKVD, încă înainte de arestare, invitându-l pe Balamez pentru a depune mărturii, aceasta s-a speriat atât de mult, încât securistul a trebuit să depună efort pentru a-l calma, asigurându-l că nu va fi arestat. Concluzia kaghebistului a fost că Balamez nu este în stare de o faptă de sine stătătoare şi că votul din 27 martie 1918 a fost unul aranjat.

La 17 noiembrie 1941 lui Balamez i se aduce la cunoştinţă că ancheta a luat sfârşit. Rechizitoriul este aprobat la 24 decembrie 1941, iar anchetatorul a considerat că „rolul trădător” al lui Ştefan Balamez, în calitate de deputat în Sfatul Ţării, privind unirea Basarabiei cu România, a fost demonstrat. I se mai încriminează că ar fi primit pentru această ispravă de la guvernul român 35 ha teren arabil, fapt negat de Balamez. Având la bază o singură mărturie (donos), anchetatorul propune examinarea cazului la Consfătuirea Specială din cadrul NKVD al URSS, iar în calitate de pedeapsă propune împuşcarea.

La 24 iunie 1942, dosarul lui Ştefan Balamez a fost examinat la Consfătuirea Specială, care s-a dovedit mai înţelegătoare, condamnându-l, pentru „calitatea de membru al unui partid contrarevoluţionar”, la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă.
Nu ştim dacă a supraveţuit.

Ştefan Balamez este reabilitat de către Procuratura RSSM la 10.05.1989, în conformitate cu Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 16.01.1989.