25 octombrie 2024, 21:46 views 28580
Materiale din compartiment: Toate noutăţile |

Trebisăuţi, raionul Briceni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1555
Populația:
2063 locuitori

Trebisăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Satul are o suprafaţă de aproximativ 3.38 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 10.83 km. Comuna Trebisăuţi are o suprafaţă totală de 24.73 kilometri pătraţi, fiind cuprinsă într-un perimetru de 22.25 km. Trebisăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat pe malul stîng al rîului Draghişte. Satul Trebisăuţi se află la o distanţă de 7 km de oraşul Briceni.

[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2063 de oameni, dintre care 45.81% - bărbaţi și 54.19% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului arată astfel: 97.33% - moldoveni, 1.75% - ucraineni, 0.82% - ruşi, 0.10% - alte etnii. În satul Trebisăuţi au fost înregistrate 832 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.5 persoane.

[în sus]Istoria localitații

Satul Trebisăuţi este atestat documentar la 1555. Legenda privind întemierea satului spune că pe malul stîng al rîului Draghişte s-au aşezat cu traiul 10 familii. Printre aceştia erau Ghergheligiu, Cojocari, Ulian, urmaşii cărora trăiesc în sat pînă în prezent.

Prima biserică din lemn a fost construită în anul 1720 şi a existat pînă la 1888. În 1799 Biserica primeşte în dar o evanghelie veche cu inscripţia „Această evanghelie a cumpărato roaba lui Dumnezeu- Maria. Primeşte, Doamne pe roaba lui Dumnezeu”.

În 1943 bisericii i s-a dăruit o nouă evanghelie îmbrăcată în argint. În anul 1889 se infiinţează prima şcoală. 1889-1936 activează şcoala primară mixtă. 1936-1955 activează şcoala de şapte ani. 1955-1969 activează şcoala de opt ani. 1969-2006 activează şcoala medie de cultură generală, din 2006 - Liceul teoretic Trebisăuţi.

Comentarii

 (0)
Aici puteţi lăsa comentariul/opinia proprie cu privire la noutatea prezentată pe pagină.
Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1665
Populația:
984 locuitori

Ghiduleni este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ghiduleni, Roșcanii de Jos și Roșcanii de Sus. Satul Ghiduleni este situat la o distanță de 39 km de orașul Rezina și la 78 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 984 de oameni. Satul Ghiduleni a fost atestat documentar la 30 iunie 1665.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.