- Am venit ca să prinz pe furii merelor de aur ale tatălui meu.

- Noi suntem, îi zise zmeul; cum vrei să ne batem? În buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă să ne luptăm?

- Ba în luptă, că e mai dreaptă, răspunse Prîslea.

Atunci se apucară la trîntă, şi se luptară şi se luptară, pînă cînd zmeul băgă pe Prîslea în pămînt pînă la glezne; iar Prîslea se opinti o dată, aduse pe zmeu şi, trîntindu-l, îl băgă în pămînt pînă în genunchi şi-i şi tăie capul.

Fata, cu ochii plini de lacrămi, îi mulţumi că a scăpat-o de zmeu, şi-l rugă să-i fie milă şi de surorile ei.

După ce se odihni vreo două zile, porni, după povaţa fetei, la soră-sa cea mijlocie care avea palaturile de argint.

Acolo, ca şi la cea mare, fu priimit cu bucurie; fata îl rugă să se ascunză; iar el nu voi; ci, cînd veni buzduganul să se aşeze în cui, pe care îl aruncase zmeul ei cale de două conace, el îl aruncă mult mai îndărăt, izbind şi pe zmeu în cap; iară zmeul veni turburat, se luptă cu Prîslea ca şi frate-său cel mare, şi rămase şi el mort.

Fata, după ce îi mulţumi, îl povăţui cum să facă ca să scape din robie şi pe sora lor cea mai mică.

- Deşi e mai puternic, zise fata, decît fraţii lui pe care i-ai omorît, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi mai ales că e şi cam bolnav din lovitura ce i-ai dat cu săgeata cînd a vrut să fure merele, nădăjduiesc că-i vei veni de hac.

O săptămînă întreagă se desfătară împreună cu amîndouă fetele, şi Prîslea odihnindu-se de ostenelile ce încercase, porni şi către zmeul de al treilea.

Văzînd palaturile de aur în care locuia zmeul cel mic, rămase cam pe gînduri, dară, luîndu-şi inima în dinţi, intră înăuntru.

Cum îl văzu, fata îl rugă ca pe Dumnezeu să o scape de zmeu, care, zicea, ea e otărît ca, îndată ce se va face sănătos bine, să o silească oricum să se însoţească cu dînsul.

Abia isprăvise vorba şi buzduganul, izbind în uşă şi în masă, se puse în cui. Prîslea întrebă ce putere are zmeul şi îi spuse că aruncă buzduganul cale de trei conace; atunci el aruncă şi mai departe, lovindu-l în piept.

Zmeul, turbat de mînie, se întoarse numaidecît acasă.

- Cine este acela care-a cutezat să calce hotarele mele şi să intre în casa mea?

- Eu sunt, zise Prîslea.

- Dacă eşti tu, îi răspunse zmeul, am să te pedepsesc amar pentu nesocotinţa ta. Cum ai vrut, venit-ai; dară nu te vei mai duce cum vei voi.

- Cu ajutorul lui Dumnezeu, îi răspunse Prîslea, am eu ac şi de cojocul tău.

Atunci se învoiră să se ia la luptă dreaptă,

şi se luptară

şi se luptară,

zi de vară

pînă seara;

iară cînd fu pe la nămiez, se făcură amîndoi două focuri şi aşa se băteau; un corb însă le tot da ocol, croncănind.

Văzîndu-l, zmeul îi zise:

- Corbule, corbule! ia seu în unghiile tale şi pune peste mine, că-ţi voi da stîrvul ăsta ţie.

-Corbule, corbule! îi zise şi Prîslea, dacă vei pune peste mine seu, eu îţi voi da trei stîrvuri.

- Unde dă Dumnezeu să cază o asemenea tiflă peste mine! Mi-aş sătura sălaşul întreg.

- Adevăr grăieşte gura mea, îi răspunse Prîslea.

Corbul, fără a mai întîrzia, aduse în unghiile sale seu, puse peste viteazul Prîslea, şi prinse mai multă putere.

Către seară zise zmeul către fata de împărat, care privea la dînşii cum se luptau, după ce se făcuseră iară oameni:

- Frumuşica mea, dă-mi niţică apă să mă răcoresc, şi-ţi făgăduiesc să ne cununăm chiar mîine.

- Frumuşica mea, îi zise şi Prîslea, dă-mi mie apă, şi-ţi făgăduiesc să te duc pe tărîmul nostru şi acolo să ne cununăm.

- Să-ţi auză Dumnezeu vorba, voinice, şi să-ţi împlinească gîndul! îi răspunse ea.

Fata de împărat dete apă lui Prîslea de bău şi prinse mai multă putere; atunci strînse pe zmeu în braţe, îl ridică în sus şi, cînd îl lăsă jos, îl băgă pînă în genunchi în pămînt; se opinti şi zmeul, ridică şi el în sus pe Prîslea şi, lăsîndu-l jos, îl băgă pînă în brîu; puindu-şi toate puterile, Prîslea mai strînse o dată pe zmeu de-i pîrîi oasele şi, aducîndu-l, îl trînti aşa de grozav, de îl băgă pînă în gît în pămînt şi-i şi tăie capul; iară fetele, de bucurie, se adunară împregiurul lui, îl luau în braţe, îl sărutau şi îi ziseră:

- De azi înainte frate să ne fii.

Îi spuseră apoi că fiecare din palaturile zmeilor are cîte un bici, cu care loveşte în cele patru colţuri ale lor şi se fac nişte mere. Aşa făcură, şi fiecare din fete avură cîte un măr. Se pregătiră, deci, să se întoarcă pe tărîmul nostru.

Ajungînd la groapă, cletenă frînghia de se lovi de toate mărginile groapei. Paznicii de sus pricepură că trebuie să tragă frînghia. Se puseră la vîrtejuri şi scoaseră pe fata cea mare cu mărul ei de aramă.

Ea, cum ajunse sus, arătă un răvăşel ce-i dase Prîslea, în care scria că are să ia de bărbat pe frate-său cel mai mare.