Mergi spre compartimentul: Cultura
26 iulie 2016, 11:22 Cultura views 4576
A fost inaugurată expoziţia „Cucuteni 2016”
26 iulie 2016, 11:22 Cultura views 4576

A fost inaugurată expoziţia „Cucuteni 2016”

La Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a avut loc astăzi vernisajul expoziţiei „Cucuteni 2016". Evenimentul a fost organizat de ART Studio „Picasso", instituţia-gazdă, sub patronajul Ministerului Culturii, relatează MOLDPRES.

Expoziţia reuneşte 70 de lucrări de ceramică şi 24 - de pictură, care reproduc cultura Cucuteni-Tripolie, una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa, realizate de artişti din Europa, Asia şi Africa, participanţi ai taberei de creaţie Cucuteni International Art Camp 2016.

Solicitată de MOLDPRES, directorul adjunct al muzeului sus-numit, Aurelia Corneţchi a menţionat că aici sînt etalate vase cu elemente cucuteniene, realizate în diferite forme şi volume, iar vasele şi figurinele feminine din ceramică sînt principalele elemente ale culturii Cucuteni.

Potrivit sursei citate, lucrările au fost create timp de trei săptămîni în cadrul International Art Camp 2016, ediţia a II-a, care s-a desfăşurat la Ivancea, Orhei, între 26 iunie şi 16 iulie curent. La ediţia din acest an au participat 25 de artişti din 10 ţări: Azerbaidjan, Bulgaria, Egipt, Kazahstan, Lituania, Polonia, R. Moldova, România, Rusia şi Ucraina.

Prezentă la eveniment, ministrul Culturii, Monica Babuc a subliniat că, în comparaţie cu prima ediţie a taberei din anul trecut, dimensiunea artistică a crescut substanţial. „Cultura Cucuteni merită să fie interpretată de mari maeştri, dar şi de tinerele talente", a accentuat Monica Babuc.

Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Tripolie reprezintă un fenomen unic în istoria omenirii. Aceasta este una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa, care s-a constituit cu cîteva secole înainte de apariţia aşezărilor umane în Mesopotamia şi Egiptul Antic. Cultura era răspîndită pe teritoriul actual al Republicii Moldova, României şi Ucrainei, teritoriul ţării noastre aflîndu-se în centrul acestui areal.

Expoziţia va fi deschisă pînă la 1 august. În acea zi, la muzeu va avea loc o licitaţie de caritate, la care o parte din lucrări vor fi vîndute.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

expoziție , ceramica , pictura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1679
Populația:
1075 locuitori

Horodişte este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Horodişte este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Horodişte este situat la o distanţă de 16 km de oraşul Donduşeni şi la 252 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1075 de oameni. Prima atestare documentară a satului Horodişte datează din anul 1679.  

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.