Mergi spre compartimentul: Cultura
16 noiembrie 2016, 12:41 Cultura views 5432
La Ambasada Ungariei a fost vernisată o expoziţie a unei pictoriţe din RM
16 noiembrie 2016, 12:41 Cultura views 5432

La Ambasada Ungariei a fost vernisată o expoziţie a unei pictoriţe din RM

O expoziţie sub genericul „Caleidoscop" a artistului plastic Irina Kara a fost vernisată astăzi la Galeria de Artă a Ambasadei Ungariei la Chişinău.

Expoziţia cuprinde 35 de lucrări realizate de autoare în ultimii ani.

În alocuțiunea sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Mátyás Szilágyi, a menţionat că ambasada a colaborat cu Irina Kara în cadrul expoziţiei artiştilor plastici din Republica Moldova la Galeria Vigado, Budapesta, în primăvara acestui an.

„Munca asiduă, talentul şi dedicaţia au ajutat-o pe artistă să se integreze perfect în conceptul expoziţiei „Arta în Moldova: Exprimare prin diversitate (pictură, grafică, ceramică". Irina Kara experimentează în permanenţă. Aceasta este explicaţia pentru diversitatea de picturi pe care le puteţi vedea astăzi - peisaje clasice, natură statică, lucrări abstracte", a constatat Mátyás Szilágyi.

Solicitată de MOLDPRES, Irina Kara a afirmat că aceasta este cea de-a şasea expoziţie personală, pe care o prezintă în faţa publicului. Totodată, a precizat ea, a participat la mai multe expoziţii de grup din ţară şi de peste hotare.

Irina Kara s-a născut în oraşul Chişinău. În 2001 a absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea de Arhitectură. Irina Kara are lucrări în colecţii private din Republica Moldova, Germania, Marea Britanie, Italia, Israel, Rusia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ucraina.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

pictor , expoziție , ambasada , Ungaria

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1727
Populația:
196 locuitori

Logăneşti este un sat din cadrul comunei Drăsliceni, raionul Criuleni. Satul este situat la o distanță de 42 km de orașul Criuleni și la 22 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 196 de oameni. Prima atestare a satului Logăneşti de pe rîul Ichel datează din anul 1727.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.