Mergi spre compartimentul: Costumul popular
19 decembrie 2013, 14:22 Costumul popular views 12858
19 decembrie 2013, 14:22 Costumul popular views 12858

La Chişinău se va desfăşura prima ediţie a Paradei Portului Popular de Iarnă

Foto: moldpres.md

Ministerul Culturii, în parteneriat cu echipa de creaţie a emisiunii televizate „Tezaur" de la Moldova 1, organizează duminică la Pensiunea Agroturistică „La Hanul lui Vasile" din comuna Tohatin, municipiul Chişinău, prima ediţie a Sărbătorii „Parada Portului Popular de Iarnă", relatează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al ministerului nominalizat, evenimentul se va axa pe promovarea tradiţiilor şi a portului popular de iarnă prin prisma formaţiilor folclorice autentice din diferite zone geografice ale Moldovei, susţinerea meşterilor populari, care confecţionează articole vestimentare de înaltă valoare etno-culturală, precum şi conservarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural imaterial.

În cadrul manifestării vor colinda formaţiile etno-folclorice "Tălăncuţa" şi "Plăieşii", ansamblurile folclorice „Romaniţa", „Cucoara", „Opincuţele", formaţia folclorică de bărbaţi „Ceata lui Gianu", Teatrul etno-folcloric „Moştenitorii" ş.a.

Portul popular va fi prezentat de către meşteri populari autentici precum Maria Cristea de la Casa Portului Popular „Casa Cristea", Valentina Guţu din Gordineştii Noi, Edineţ, Constantin Cojan din Colibaşi, Cahul, Ecaterina Popescu din Clişova Nouă, Orhei ş.a.

Sursa: moldpres.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1897
Populația:
9801 locuitori

Donduşeni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Donduşeni. Amplasat în vecinătatea căii ferate Bălţi-Ocniţa, oraşul Donduşeni este situat la 211 km nord de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 9801 de locuitori. Apariţia oraşului Donduşeni este legată de construcţia căii ferate Bălţi-Ocniţa, finalizată în anul 1893. Odată cu începutul circulaţiei trenurilor pe calea ferată nou construită,  este înfiinţată staţia de cale ferată Donduşeni, pe lîngă care crescu o localitate, înregistrată în 1897 ca unitate administrativă.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.