Mergi spre compartimentul: Sărbători şi obiceiuri
16 septembrie 2015, 16:39 Sărbători şi obiceiuri views 9028
Decizie de compromis pentru desfășurarea Zilei Vinului în centrul Chișinăului
16 septembrie 2015, 16:39 Sărbători şi obiceiuri views 9028

Decizie de compromis pentru desfășurarea Zilei Vinului în centrul Chișinăului

Federația de Promovare a Turismului din Moldova a propus o variantă de compromis pentru desfășurarea Zilei Vinului în centrul Chișinăului, în cazul în care sărbătoarea nu va putea fi organizată în Piața Marii Adunări Naționale din cauza acțiunilor de protest. În particular, președintele Federației de Promovare a Turismului din Moldova, Alexandru Filipschi, a propus ca pentru organizarea acțiunilor dedicate Zilei Vinului să fie închis bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, între intersecțiile strada Ismail și strada Pușkin, astfel încît sărbătoarea să se desfășoare în acest spațiu, informează NOI.md.

Filipschi a menționat că sărbătoarea Ziua Vinului a devenit deja o tradiție frumoasă care se desfășoară ani la rînd, iar o astfel de hotărîre ar putea avea consecințe negative atît pentru agențiile de turism și unitățile de cazare din țară care vor avea pierderi mari la acest capitol, dar și pentru imaginea Republicii Moldova pe plan național și internațional care odată cu anularea acestui eveniment va avea de suferit.

Alexandru Filipschi a menționat că deja mii de turiști și-au programat vizita în Republica Moldova la Sărbătoarea Vinului, și-au rezervat și procurat bilete avia, au rezervat și achitat camere în structurile de cazare.

Potrivit funcționarului, Federația de Promovare a Turismului din Moldova se arată îngrijorată de situația creată în urma ședinței de lucru la Ministerul Agriculturii, unde vinificatorii adunați au votat împotriva organizării în acest an a sărbătorii „Ziua Vinului". Alexandru Filipschi a menționat că promovarea țării și a turismului nu trebuie să fie afectate, solicitînd Guvernului Republicii Moldova și vinificatorilor să găsească o soluție, pentru ca această sărbătoare să aibă loc indiferent de conjunctură politică și situația în care se află țara noastră momentan.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

Ziua vinului , sarbatoare , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1853
Populația:
1464 locuitori

Sofia este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Sofia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Hîncești și la 56 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1464 de oameni. Satul Sofia a fost menționat documentar în anul 1853.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.