Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
17 martie 2016, 15:30 Diaspora moldovenească views 6601
Alte două mii de mărţişoare pentru moldovenii din diasporă
17 martie 2016, 15:30 Diaspora moldovenească views 6601

Alte două mii de mărţişoare pentru moldovenii din diasporă

Două mii de mărţişoare au fost transmise de Biroul pentru Relaţii cu Diaspora (BRD) pentru conaţionalii de peste hotare cu ocazia sărbătorii naţionale Mărţişor.

Acţiunea are loc al treilea an consecutiv, în cadrul campaniei „Mărţişor cu DOR de-acasă", lansată de BRD în parteneriat cu Centrul de Reabilitare şi Integrare Socială a Copiilor cu Dizabilităţi de Intelect CULTUM din comuna Stăuceni.

Scopul acestei acțiuni este de a păstra tradițiile și obiceiurile specifice Republicii Moldova, precum și promovarea drepturilor şi a imaginii pozitive a persoanelor cu dizabilităţi, sensibilizarea societăţii referitor la probleme şi potenţialul persoanelor cu dizabilităţi şi la necesitatea integrării lor sociale, educaţionale şi profesionale.

Mărțișoarele confecționate de copiii de la Centrul CULTUM au ajuns la moldoveni de peste hotare din Irlanda, Norvegia, Olanda, Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Elveția, Grecia, Polonia, Federația Rusă, Israel și Luxembourg prin intermediul a 18 asociații, comunități, centre, misiuni diplomatice ale Republicii Moldova.

„Pentru noi 1 martie este o sărbătoare a primăverii ce ne aduce mult aminte de Moldovioară și de obiceiurile ei. Suntem plăcut surprinși și foarte mulțumiți de mărțișoarele pe care le-am primit", a menționat Nadia Cebotari, președinta Asociației „DOR" din Girone, Spania.

„Mulțumim pentru susținere și grija pe care o aveți pentru a ne aduce în dar ceva „natal", a afirmat Tatiana Nogailâc, președinta AssoMoldave, din Roma, Italia.

„Bucuria și curiozitatea străinilor este vădită, nemaivorbind de bucuria mea și mândria pe care am simțit-o atribuindu-mi funcțiile unui mic ambasador al culturii noastre. Avem o tradiție foarte frumoasă pe care îmi doresc să o cunoască toată lumea. În calitate de președinte a comunității moldovenilor de la Barcelona vreau să mulțumesc copiilor de la CULTUM pentru efortul și sârguința depusă", a remarcat Elena Nazarova președinta Asociației „EstiMoldova" din Barcelona.

În afară de mărțișoare, asociațiile au primit și câte o carte, întitulată „Sub semnul Mărțișorului", scrisă de Varvara Buzilă, în cadrul unui proiect al Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală și a Societății de Etnologie din Republica Moldova.

În cadrul celor trei ediții ale campaniei „Mărțișor cu DOR de-acasă", realizate în colaborare cu Centrul CULTUM, Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „ARTICO" și cu meșterul popular Ecaterina Popescu, BRD a expediat în diasporă peste 11500 de mărțișoare.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

Martisor , diaspora , cadouri

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1917
Populația:
216 locuitori

Chirileni este un sat din cadrul comunei Drăgăneşti, raionul Sîngerei. Localitatea se află într-o regiune de şes şi mici coline între rîurile Soloneţ şi Ciulucul Mare, la o distanță de 17 km de oraşul Sîngerei și la 124 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 216 oameni. Satul Chirileni a fost menționat documentar în anul 1917.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.