Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
31 martie 2017, 17:30 Diaspora moldovenească views 10537
Moldovenii din Grecia au realizat primul Festival al copiilor (Foto)
31 martie 2017, 17:30 Diaspora moldovenească views 10537

Moldovenii din Grecia au realizat primul Festival al copiilor (Foto)

Festival intercultural grandios, cu obiceiuri și tradiții de primăvară, a fost realizat recent, de către Uniunea de prietenie Moldo-Elenă "Al. Ipsilantis" în colaborare cu atelierul de creații The Artworkshop sub egida UNESCO și a primăriei Egaleo din Atena.

Printre invitații oficiali, la eveniment au fost prezenți; reprezentantul corpului diplomatic al Ambasadei Republicii Moldova în Grecia, dna Dorina Roman, preotul Sergiu Toia și reprezentanții comunității Elene; Primarul Egaleo, dnul Dimitris Birbas, Șeful direcției de cultură al Primăriei, dna Anthoula Grigoriou, Președintele consiliului de conducere al Primăriei, dna Aretaki Aspasia, Vice Președintele UNESCO dnul Vasilios Moshou.

Inițiatoarea Festivalului, dna Svetlana Lisagor Vergis, președinta Uniunii Moldo-Elene "Al. Ipsilantis", a remarcat în discursul său: "Scopul evenimentului este de a promova tadițiile, obiceiurile și de a găsi tangențe între cultura poporului elen și moldovean, astfel, unind și mai mult firele de comunicare între aceste doua civilizații. Consider că, cultura este acea sursă de comunicare eficientă, frumoasă și credibilă prin care se pot cunoaște mai bine popoarele între ele. Și la acest început de un proiect nou de evenimente, îmi doresc ca acest Festival să devină o tradiție între copiii comunității noastre și copiii instituțiilor elene."

Coorganizatoarea evenimentului dna Skouteri Dora, la rîndul său a susținut : "Astfel de evenimente, înfrumusețează viața noastră, a tuturor oamenilor care trăiesc în aceeași societate."

Uniunea Moldo-Elenă "Al. Ipsilantis" organizează astfel de evenimente, dedicate sărbătorilor de Mărțișor și obiceiurilor Pascale, al 6-lea an consecutiv. În anul acesta însă, în acord de colaborare cu instituțiile Elene, Un.A.I. a materializat în premieră pentru comunitățile diasporale, o sărbătoare inedită cu participarea copiilor moldoveni, grupul "Mugurel" și copii eleni, de la atelierul de creație The Artworkshop. Cei din urmă și-au expus desenele cu tematica primăvara în Ellada, cu referiri la unele simbolisme și evenimente prin prisma istoriei antice și moderne a Greciei.

Copiii, gazda evenimentului festiv, au prezentat publicului un program cu cîntece, dansuri, poezii și o suită de folclor pentru copii. De asemenea, picii au surprins plăcut publicul elen prin promovarea unor obiceiuri vechi a Grecilor, de vestire a primăverii și recitarea "mandinadelor" specifice insulei Creta. Astfel, copiii au promovat și abilități de incadrare perfectă în societatea Elenă. De asemenea, evenumentul a fost o ocazie de a remarca copiii eminenți la învățătură care au fost selectați pentru a purta drapelul la parada sărbătorilor Naționale din 28 Octombrie și 25 Martie.

La Festivalul Moldo-Elen al copiilor, au participat cu un program de dansuri populare și ansamblul "Moldova", care prin coloritul costumelor și dinamica dansurilor au promovat cultura folclorului moldovenesc. Iar tinerele talente și muzicienii au susținut recitaluri instumentale și de cîntece.

Festivalul s-a încheiat cu prezentarea standului cu creații proprii de artizanat, tablouri și lucrări hande made a conaționalilor noștri; dna Ludmila Toia, dna Albina Savciuc cu brăndul personal "Smaragda Art", pictorița dna Ludmila Iordache, dna Alina Boran cu brăndul personal "Special Fuffy Pillows" și dnul Iurii Cipileaga cu obiecte lucrate în lemn.

Primul Festival Moldo-Elen al copiilor 2017, cu genericul „Obiceiuri și tradiții de primăvară", s-a încheiat cu ceremonia de schimb de cadouri și decernarea diplomelor pentru contribuția la desfășurarea evenimentului.

Cuvinte cheie:

Grecia , diaspora , Festival , copii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1447
Populația:
2020 locuitori

Palanca este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Palanca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 43 km de orașul Stefan Vodă și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2020 de oameni. Satul Palanca a fost menționat documentar în anul 1447.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.