|
Foto: moldpres.md |
Numărul naşterilor premature este în creştere
Anual în Republica Moldova sînt înregistrate aproximativ 1700 de naşteri premature, numărul lor fiind în creştere în ultimii ani. Autorităţile îşi propun reducerea cu 50 la sută a acestor naşteri în următorii 10 ani. Pentru asta, Ministerul Sănătăţii a declarat anul 2014 – An al copilului prematur, informează MOLDPRES.
Mihai Ciocanu, viceministru al Sănătăţii, a declarat astăzi la o conferinţă de presă că acum cîţiva ani, marea majoritate a copiilor cu greutatea sub o mie de grame mureau. Din anul 2008, supravieţuirea copiilor care erau născuţi cu o asemenea greutate a crescut pînă la 50%, iar a celor cu greutatea sub 1500 de grame - pînă la 85%. Cu toate acestea, nivelul mortalităţii perinatale, neonatale şi infantile este de aproximativ de trei ori mai înalt decît în statele europene.
Potrivit lui Ştefan Gaţcan, director al Institutului Mamei şi Copilului, cauzele creşterii numărului de naşteri premature sînt diferite. În acest context pot fi enumerate problemele socio-economice şi factorii nocivi. Gaţcan a adăugat că 18 la sută din naşterile premature survin ca urmare a violenţei în familie.
Pentru a obţine reducerea numărului naşterilor premature, autorităţile îşi propun fortificarea serviciului republican de diagnostic şi supraveghere neonatală, în special a bazei tehnico-materiale şi a capacităţilor umane, implementarea măsurilor de suport pentru părinţi şi intensificarea cooperării internaţionale în domeniul dat.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 2178 locuitori
Călugăr este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Frumuşica, Socii Vechi, Socii Noi și Călugăr. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Fălești și la 129 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2178 de oameni. Satul Călugăr a fost menționat documentar în anul 1437.
Comentarii
(0)