26 iulie 2016, 11:07 Realitatea moldovenească views 5456
AŞM şi-a desemnat candidaţii la Premiul Naţional 2016
26 iulie 2016, 11:07 Realitatea moldovenească views 5456

AŞM şi-a desemnat candidaţii la Premiul Naţional 2016

Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică (CSŞDT) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-a desemnat astăzi candidaţii la Premiul Naţional 2016, informează MOLDPRES.

La compartimentul tehnologii, la concursul pentru decernarea Premiului Naţional, din partea secţiei ştiinţe agricole au fost recomandaţi dr. Gheorghe Gaberi şi dr. hab. Constantin Sîrghi pentru lucrarea ştiinţifico-aplicativă „Relansarea sectorului vitivinicol prin implementarea soiurilor autohtone şi a tehnologiilor moderne".

Secţia ştiinţe medicale l-a propus la acelaşi premiu pe profesorul Constantin Eţco pentru lucrarea „Contribuţia ştiinţifică în dezvoltarea managementului sistemului de sănătate şi implementarea asigurărilor medicale obligatorii în R. Moldova", iar secţia ştiinţe umanistice şi arte – pe doctorul habilitat în filologie, profesorul universitar Andrei Ţurcanu, pentru ciclul de lucrări ştiinţifice de istorie şi critică literară şi pentru cărţile de poezie semnate de autor.

În cadrul şedinţei de astăzi a CSŞDT, la concursul pentru decernarea Premiului Naţional a mai fost recomandat un colectiv de autori, pentru volumele de cercetări enciclopedice „Republica Moldova. Enciclopedie", „Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova" şi „Moneda în R. Moldova" (ediţie specială consacrată aniversării a XXV-a a proclamării Independenţei de Stat). Din colectivul de autori fac parte: acad. Teodor Furdui, membrul corespondent al AŞM Demir Dragnev, directorul Institutului de Studii Enciclopedice, Constantin Manolache ş.a.

La şedinţa precedentă a CSŞDT, din partea AŞM au mai fost recomandate la Premiul Naţional următoarele persoane: doctorul în filologie, scriitorul Iulian Filip pentru întreaga activitate, dr. hab. Victor Ghilaş, directorul Institutului Patrimoniului Cultural pentru un ciclu de lucrări ştiinţifice de valorificare a activităţii de muzician a lui Dimitrie Cantemir şi coordonatorul Secţiei ştiinţe umanistice şi arte, prof. univ. Victor Ţvircun – pentru un ciclu de lucrări ştiinţifice de valorificare istorică şi literară a patrimoniului intelectual al lui Dimitrie Cantemir. În total, din partea AŞM vor fi depuse 7 dosare.

Solicitat de MOLDPRES, preşedintele AŞM, Gheorghe Duca a menţionat că toate candidaturile sînt bune şi merită Premiul Naţional 2016.

Premiul Naţional a fost instituit cu scopul de a recunoaşte şi a încuraja activităţi de cercetare, dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică şi de stimulare a performanţelor artistice şi sportive. Anual, de Ziua Independenţei, Guvernul acordă 10 premii naţionale în valoare de 100 de mii de lei fiecare.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

AŞM , Premiul National

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
1230 locuitori

Zăbriceni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Zăbriceni și Oneşti. Satul Zăbriceni este situat la o distanță de 16 km  de orașul Edineţ, la 14 km de stația de cale ferată Brătușeni și  la 218 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 1230 de oameni. Prima atestare documentară a satului Zăbriceni (cu denumirea Zubriceni) din ținutul Hotin, datează din 17 aprilie 1429. 

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.