11 noiembrie 2016, 15:30 Realitatea moldovenească views 5809
Amplasarea fîntînilor, potrivit noului regulament sanitar
11 noiembrie 2016, 15:30 Realitatea moldovenească views 5809

Amplasarea fîntînilor, potrivit noului regulament sanitar

Guvernul a aprobat primul Regulament sanitar privind sistemele mici de alimentare cu apă potabilă.

Noul regulament stabilește criterii exacte de sănătate publică față de calitatea apei potabile și alegerea locului de amplasare a fîntînilor, cișmelelor sau sondelor arteziene.

Conform noului document, autoritățile administrației publice locale, dar și proprietarii colectivi sau individuali, în mod obligatoriu vor trebui să aleagă terenuri nepoluate pentru construcția instalațiilor. Fîntînile, cișmelele sau sondele arteziene trebuie să se regăsească la o distanță nu mai mică de 30 de metri față de depozitele pentru îngrășăminte și pesticide, toaletele neamenajate, cimitire, locurile de întreținere a animalelor și de acumulare a bălegarului, fîntînele vechi, rețelele de canalizare și instalațiile pentru epurarea apelor reziduale.

La fel, în regulament este indicat și cum trebuie amenajate fîntînele freatice. Acestea pot fi construite din beton armat, piatră sau cărămidă și neapărat trebuie să aibă capac de închidere, iar în pereții subterani trebuie să fie montate scoabe metalice la o distanță de 30 cm una de alta pentru a se putea efectua curățirea și coborîrea în fîntînă.

Dezinfecția profilactică a apei fîntînilor și cișmelelor se va efectua la finalizarea construcției, reparației și, periodic, o dată în an, după curățarea lor cu soluții dezinfectante standard sau tablete hipoclorit de calciu sau dioxid de clor.

Regulamentul se va aplica pentru sistemele mici de alimentare cu apă potabilă. Care furnizează mai puțin de 200 de tone de apă pe zi sau care deservesc localități cu o populație mai mică de două mii de persoane. Reprezentanții centrelor teritoriale de sănătate publică vor monitoriza respectarea și îndeplinirea acestuia.

Circa 80% din cele 850 de sisteme de apeducte funcționale din Republica Moldova se încadrează în sistemele mici de aprovizionare cu apă potabilă.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

fîntînă , regulament

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1809
Populația:
162 locuitori

Andriașevca Veche este un sat din cadrul comunei Frunză din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Slobozia și la 120 km de Chișinău. Populaţia satului Andriașevca Veche alcătuia 162 de oameni în anul 1998. Satul Andriașevca Veche a fost menționat documentar în anul 1809.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.