|
Oameni de geniu locuiesc şi în Moldova
Oameni de geniu locuiesc şi în Moldova. Ei au un coeficient de inteligenţă de peste 132, cu mult peste media obişnuită.
Printre ei se regăsesc psihologi, specialişti în marketing sau IT, dar și copii. 13 dintre ei sînt reuniţi de o organizaţie recunoscută la nivel internațional, numită Mensa.
Marian Onică poate fi considerat primul moldovean recunoscut drept geniu. Acum șapte ani a făcut un test organizat de Mensa Romînia. Atunci a decis să lanseze o astfel de asociație a oamenilor deştepţi și în Moldova.
"Organizația își are mai mult scopul în dezvoltarea sau creșterea interesului pentru știință, în cercetarea inteligenței. Se fac testări autorizate care sînt recunoscute internațional. Au o valoare academică pentru că sînt verificate de un psiholog autorizat", a spus preşedintele Mensa Moldova, Marian Onică.
Testele pentru copii constau dintr-un set de 25 de întrebări, la care trebuie să răspundă în 15 minute, iar adulții au la dispoziție 20 de minute pentru 45 de întrebări. Se crede că doar două procente din populaţia planetei poate să treacă proba cu succes.
"Răspunsul corect este unul. De multe ori se întîmplă că modalități de rezolvare sînt diferite. În cazul de față logica etse destul de simplă. Pătratul negru care se află în pătratul alb se deplasează spre dreapta", a spus preşedintele Mensa Moldova, Marian Onică.
Printre cei mai deștepți oameni din Moldova se numără și Gheorghe. El are 13 ani, este în clasa cincea și este pasionat de fizică și chimie.
"Testul a fost destul de dificil, nu m-am așteptat să fiu acceptat ca membru. Am prieteni, învață și ei bine, în funcție de copil. Mă consider egal cu toți", a spus copil supradotat, Gheorghe Țuțunaru.
Mensa a fost fondată în în Oxford, Marea Britanie în 1946, cu scopul de a identifica și pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligență. În prezent, organizația numară 130.000 de membri în peste 100 de țări ale lumii. În Moldova, organizația a apărut în toamna anului 2017.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1483
- Populația:
- 1877 locuitori
Nemţeni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Nemţeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 48 km de orașul Hîncești și la 82 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1877 de oameni. Satul Nemțeni a fost menționat documentar în anul 1483 cu denumirea Hlăpești.
Comentarii
(0)